Daliborca Brăilă, şefa agenţiei Lunca Bârzavei a Raiffeisen Bank, este pusă sub acuzare de către procurorii DIICOT!
Anchetatorii consideră că Daliborca Brăilă, soţia inspectorului fiscal al Agenţiei Judeţene a Finanţelor Publice Caraş-Severin, Drăgan Brăilă, este parte a palierului de sprijin al grupului infracţional organizat şi spun că şefa Raiffeisen Bank din Lunca Bârzavei a sprijinit grupul infracţional organizat de Pistol-Ivan Viorel. „Inculpata Brăila Daliborca – Şefa Raiffeisen Bank Agenţia «Lunca Bârzavei» Reşiţa a fost cooptată în grupul infracţional prin prisma funcţiei pe care aceasta o deţine. În luna octombrie, în urma controlului inopinat al ANAF Deva la sediile SC Mike Security Group SRL şi SC Pad Consult Guard SRL, pe conturile SC Mike Security Group SRL au fost instituite popriri, ţinând cont de faptul că prejudiciul cauzat bugetului de stat de aceste două societăţi comerciale era de aproximativ 24.000.000 lei. Poprirea a fost instituită inclusiv pe conturile pe care SC Mike Security Group SRL le avea deschise la Raiffeisen Bank”, scriu procurorii.
Pentru a se sustrage de la „plata forţată” a prejudiciului cauzat bugetului de stat, Pistol-Ivan Viorel, sprijinit de Brăilă Daliborca, „care prin prisma funcţiei pe care o deţine avea cunoştinţă despre înfiinţarea popririlor, a continuat retragerea de numerar din contul societăţii, uneori cu justificarea de «plată salarii», alteori fără nicio justificare”. Procurorii au descoperit că aceasta îl ţinea la curent pe Pistol-Ivan Viorel cu situaţia soldului, chiar aproape zilnic, astfel încât acesta să se poată prezenta la unitatea bancară pentru a retrage sumele de bani virate în cont, existând situaţii în care Daliborca Brăilă pregătea documentele de retragere astfel încât Pistol-Ivan Viorel doar să semneze.
Acest fapt rezultă şi din datele furnizate de ONPCSB, „inculpatul Pistol-Ivan Viorel-Călin-Marian efectuând retrageri de numerar din contul SC Mike Security Group SRL după data instituirii popririi. Precizăm faptul că Decizia de instituire a măsurilor asiguratorii a fost instituită la data de 02.10.2014, inculpatul Pistol-Ivan Viorel-Călin-Marian, efectuând după această dată retrageri de numerar peste limita de raportare la ONPCSB. Din data de 27.11.2014 până în data de 20.07.2015, pe lângă tranzacţiile menţionate mai sus, Pistol-Ivan Viorel-Călin Marian efectuează un număr de 46 de operaţiuni de retragere ce se ridică la suma de 5.107.480 lei”, arată procurorii în dosar.
Activitatea celor doi a fost documentată de procurori şi prin prisma discuţiilor telefonice purtate. Spre exemplu, pe 17 iunie 2015, la ora 14:56:02, o angajată a lui Pistol-Ivan, Adriana Ana Truşcă, o sună pe Daliborca Brăilă. Din convorbirea purtată de cele două rezultă faptul că în luna iunie a anului 2015 SC Mike Security Group SRL încă avea poprirea instituită:
„(…)DALIBORCA: Şi la un moment dat când n-o să mai aveţi voi poprirea pe cont… aşa…
TRUŞCĂ ADRIANA ANA: Ah, da.
DALIBORCA: Problema voastră… O să puteţi voi direct de la voi. O să vin..(?) să vă instruiesc.
TRUŞCĂ ADRIANA ANA: Ah, este cum făceam eu… cu… cu Româneasca. Am înţeles.
DALIBORCA: Îhî. Îhî. Da.
TRUŞCĂ ADRIANA ANA: Gata! Ştiu! Este aia… online-ul.
DALIBORCA: Exact! Dar din momentul respectiv eu o să vin la voi de două, trei ori, până facem… la început şi după aia singuri voi, când vreţi să alimentaţi.
TRUŞCĂ ADRIANA ANA: Ai mai primit pe IVAN? Ai primit că MIKE-ul îi terţ poprit pe IVAN? Pe bancă?
DALIBORCA: Ia stai să mă uit.
TRUŞCĂ ADRIANA ANA: Ia uită-te!
DALIBORCA: Ia stai să mă uit. Simplu sau celălalt?
TRUŞCĂ ADRIANA ANA: Ăă, DESIGN-ul, ălalalt.
DALIBORCA: DESIGN-ul, da?
TRUŞCĂ ADRIANA ANA: Da.
DALIBORCA: Stai să mă uit. Unde-i? Să ştii că este ceva aicea, da.
TRUŞCĂ ADRIANA ANA: Terţ poprit?
DALIBORCA: Nu ştiu dacă-i terţ poprit, dar are poprirea în creditoriu.
TRUŞCĂ ADRIANA ANA: Pe MIKE SECURITY…?
DALIBORCA: Dar tu mai eşti pe ăsta?
TRUŞCĂ ADRIANA ANA: Ah, da. Deci tot mie îmi vin mesajele ălea pe telefon. Nu asta mă refer. Deci nu la…?
DALIBORCA: Dar ce?
TRUŞCĂ ADRIANA ANA: Ăă, dacă MIKE-ul este poprit, terţ… terţ poprit.
DALIBORCA: Nu. Nu, asta n-am văzut. Nu. Nu, nu, nu.
TRUŞCĂ ADRIANA ANA: Ah, bine. Bun atuncea.
DALIBORCA: Nu. Nu. Nu, nu, nu. Nu este, cu siguranţă nu. Problema voatră veche de anul trecut, că nu…
TRUŞCĂ ADRIANA ANA: Aia da. Aia-i de când cu muma.
DALIBORCA: Îhî. Aia atunci, când aţi avut voi controlul ăla, de atuncea e. Altceva nu aveţi. Nu.(…)”.
O altă convorbire interceptată la dosar se poartă pe 6 august 2015, la ora 17:07:24, când Pistol Ivan Viorel este contactat de Brăilă Daliborca:
PISTOL IVAN VIOREL CĂLIN MARIAN: Şefa.
BRĂILĂ DALIBORCA: Da. Spuneţi.
PISTOL IVAN VIOREL CĂLIN MARIAN: Poţi să te mai uiţi 10 secunde, mi-a mai făcut ceva cu asta, cum stau acolo la MIKE(?)?
BRĂILĂ DALIBORCA: Imediat vă spun. 121000 sunt.
PISTOL IVAN VIOREL CĂLIN MARIAN: 121000.
BRĂILĂ DALIBORCA: Da.
PISTOL IVAN VIOREL CĂLIN MARIAN: Şi dacă mai(?) îmi pregăteşti 20000 poţi? Să scot.
BRĂILĂ DALIBORCA: Da, da. Da.
PISTOL IVAN VIOREL CĂLIN MARIAN: Hai că mă duc acolo, să rămână… (?)
BRĂILĂ DALIBORCA: Vă aşteptăm.
PISTOL IVAN VIOREL CĂLIN MARIAN: Bine. Hai. Mulţumesc.
BRĂILĂ DALIBORCA: Bine. Vă aşteptăm. La revedere.
Un parc fotovoltaic în valoare de 6,4 milioane de lei, finanțat prin Ministerul Energiei, se amenajează în orașul Caransebeș. Acesta va avea o putere instalată de 1,2MW. Viceprimarul municipiului...
„Elena Lasconi poartă un dialog cu partenerii de guvernare prin intermediul social-media”
Felix Borcean „vânează” noi fonduri pentru Spitalul Municipal din Caransebeș
Informaţiile publicate de expressdebanat.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
Vezi termeni și condițiiTel./Fax: 0355.429.481
WhatsApp: 0723.101.061
contact@expressdebanat.ro
publicitate@expressdebanat.ro
Reșița, Str. Făgărașului Nr. 10
Toate drepturile rezervate. © 2024 Express de Banat. ISSN 2248 – 1281