Final cu scandal pentru Festivalul folcloric „Afilon Lațcu și Ion Muntean”! Reacțiile apărute în spațiul public după ultima ediție, desfășurată zilele trecute, l-au determinat pe directorul Gheorghe Țunea să pună lacătul pe ușa unuia dintre cele mai cunoscute festivaluri din Caraș-Severin!
Ediția de anul acesta a Festivalului folcloric „Afilon Lațcu și Ion Muntean” se pare că va fi și ultima dedicată memoriei celor doi coregrafi bănățeni. Și asta din cauza replicilor dure adresate organizatorilor în mediul virtual. Mai exact, fiul lui Afilon Lațcu, Daniel Lațcu, s-a arătat deranjat de modul de organizare a evenimentului, arătând cu degetul spre Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Caraș-Severin, condus de Gheorghe Țunea. Fiul celebrului coregraf a mers până acolo încât să interzică folosirea publică a numelui tatălui său. „De astăzi interzic public folosirea numelui de Afilon Lațcu pentru un festival, sală de dans… etc. Aviz amatorilor”, a scris acesta pe pagina sa de Facebook. În același mediu virtual, Daniel Lațcu, managerul unei agenții de turism din Reșița, atacă dur organizatorii. „Deocamdată instituția este manageriată de incompetenți. Bătaie de joc. Sala goală. Mediatizare 0. Cheltuiala banului public degeaba. Eu am fost anunțat marți că joi e festival…. NO COMMENT”.
Fiul lui Afilon Lațcu nu a fost singurul care a reacționat după desfășurarea festivalului, în 27-28 octombrie. O reacție virulentă a avut și compozitorul de muzică populară, Simion Țeicu. „JENANT. Ieri a avut loc la Palatul Cultural din Reșița, într-un anonimat total, un așa-zis festival «Afilon Lațcu și Ion Munteanu», cu o sală absolut goală!!! Fără afișe, fără mediatizare, totul a semănat cu balul «mâncătorilor de semințe»… Îmi pare rău de artiștii care s-au deplasat aici, venind cu suflet pentru o cauză nobilă. Pe net am văzut o poza cu câțiva copilași folclorici cu coroane în fața Primăriei Glimboca și o puzderie de poze cu organizatorii la mesele unei pensiuni locale. Ca la nuntă: importante au fost felicitările, masa și dansul… Cui a folosit această manifestare? Să fie de vină ALEGERILE care bat la ușă? Sugerez simpaticilor organizatori, ca pe viitor să-i înghesuie «la pachet» pe: Luță Ioviță, George Motoia Craiu, Sandu Florea, Aurelia Fătu Răduțu – într-un unic festival, așa cum au făcut cu Afilon Lațcu și Ion Munteanu… Oare Consiliul Județean Caraș-Severin urmărește la asemenea manifestări, cum se duc banii și unde???”
În urma atacurilor dure, directorul Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Caraș-Severin, Gheorghe Țunea, a luat o măsură drastică. Ediția 2016 va fi ultima pentru festivalul folcloric! Acesta susține că a încercat să mențină memoria celor doi coregrafi vie prin acest festival, însă nu a avut parte de implicarea familiei. Deși fiul lui Afilon Lațcu ar fi promis că se va implica în organizarea manifestării, promisiunile nu s-au concretizat. Gheorghe Țunea susține că acesta nu a mers nici măcar la mormântul tatălui său, în rol de gazdă, la depunerea de coroane din comuna Glimboca, momentul făcând parte din programul festivalului. „Nu fac afișe la niciun festival, că sunt bani aruncați. Asta este o răutate! Ăsta e mulțam-ul! Până la urmă, noi nu aveam nicio obligație față de Afilon, că Afilon a lucrat la Casa de Cultură. De 20 de ani, Dani spune că se va ocupa în fiecare an de festivalul ăsta. El cu Simion Țeicu. Eu nu am nimic cu nimeni, dar, pentru ce a făcut Dani acum, o să excludem festivalul din calendarul cultural al instituției. Poate fac alții mai bine. În loc să fi venit familia la mormânt acolo, la Glimboca, că așa se face când îți vin oamenii la mormânt, se depun coroane, se face slujbă de pomenire. Putea să vină cineva cu doi colaci și o lumânare, că nu sărăcea, în calitate de familie. Adică vin oamenii străini, și nu vine familia”, a declarat Gheorghe Țunea pentru Express de Banat.
Directorul centrului spune că instituția a investit 1.927 de lei în ediția de anul acesta, iar Colegiul Economic al Banatului Montan a pregătit masa pentru 155 de persoane, suma de 1.173 de lei fiind alocată de Şcoala Populară de Arte și Meserii „Ion Românu” din Reșița.
Festivalul folcloric „Afilon Lațcu și Ion Muntean” nu este singurul care dispare de pe harta evenimentelor culturale din Caraș-Severin. Un alt festival pe care s-a pus lacătul este Festivalul concurs de muzică populară „Sandu Florea” din Armeniș, tot din cauza neimplicării familiei, susține Gheorghe Țunea. Acesta nu exclude varianta ca iubitorii de folclor și dansuri populare să aibă, de anul viitor, un eveniment dedicat exclusiv lui Ion Muntean.