EXCLUSIV Puştiul care a furat trei pistoale a fost dat afară din casă de tatăl său

Gabriel Nistoran, tânărul de 17 ani care în seara de vineri a spart magazinul cu articole vânătoreşti din centrul Reşiţei, a revenit în faţa magistraţilor, după ce, ieri, fusese arestat preventiv pentru 19 zile.

Recidivist, cu două dosare pe rolul Judecătoriei Reşiţa, în care e judecat pentru furt, şi alte patru dosare penale în lucru, Gabriel Nistoran s-a arătat nemulţumit de decizia judecătorilor care l-au trimis în spatele gratiilor. A făcut recurs, astfel că astăzi a fost adus din arestul IPJ Caraş-Severin în faţa magistraţilor de la Tribunalul Caraş-Severin. “Tribunalul a dispus respingerea recursului formulat de către inculpat şi astfel acesta va rămâne în arestul Poliţiei pentru următoarele 19 zile, speranţele de libertate ale acestuia fiind spulberate”, a declarat avocatul Ionuţ Chilom.

Decizia instanţei pare să fie până la urmă în avantajul tânărului deoarece, de o vreme, tatăl acestuia l-a dat afară din casă. “Inculpatul nu are un domiciliu stabil. Am înţeles că stă pe nişte ţevi de apă caldă. El regretă faptele întâmplate şi pune totul pe seama celor două sticle de vin şi una de bere pe care le consumase în acea seară”, a mai spus Chilom.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/