Un grup de italieni a vizitat zilele trecute oraşul de pe Bârzava, în ideea unei analize a funicularului care traversează Reşiţa. Oamenii de afaceri au fost însoţiţi de Costel Ciobanu zis Barbălată, care urmează să le facă o ofertă de preţ.
Construit în anii `60, pentru transportul calcarului spre aglomerator, funicularul face parte din simbolurile industriale ale Reşiţei. Cu toate acestea însă, actualul proprietar nu scoate din calcul varianta ca obiectivul să fie vândut la bucată, la fier vechi. Acest lucru s-ar putea întâmpla numai în cazul în care nicio asociere sau vânzare către un terţ nu se concretizează.
„Într-adevăr, italienii au fost la Reşiţa, au văzut obiectivul şi apoi au plecat. Urmează să le fac o ofertă de preţ, să vedem dacă se concretizează ceva. Aşa, au mai fost mulţi să îl vadă, fără să se întâmple ceva. Din câte am înţeles, italienii ar avea în plan accesarea unor fonduri europene”, a declarat Costel Ciobanu pentru Express de Banat. „Dacă forul local nu îl ia de la mine, îl va cumpăra mai scump de la italieni”, a adăugat acesta.
Omul de afaceri care deţine mai multe proprietăţi în Reşiţa a subliniat faptul că administraţia locală a oraşului nu s-a mai arătat interesată de multă vreme de soarta obiectivului şi că de circa 8-9 luni nu s-a mai purtat nicio discuţie în acest sens. „A existat o intenţie de a-l cumpăra, dar orice demers s-a stopat. Nu vreau să se interpreteze că îl bag pe gât Reşiţei. Dragoste cu forţa nu există”, a mai adăugat omul de afaceri.
Valoarea de inventar a pasarelei amplasate deasupra municipiului Reşiţa depăşeşte un milion de lei, însă preţul la care acesta a fost cumpărat de omul de afaceri Costel Ciobanu nu a fost făcut public niciodată. Cert este că ruşii le-au cerut aleşilor locali ai municipiului suma de 150.000 de lei.
Important şi pentru administraţia locală
La polul opus, consilierii locali încă se arată interesaţi de subiect. „Există un studiu făcut de o firmă din Bruxelles care vizează dezvoltarea mai multor obiective din oraş, prin atragerea fondurilor europene. Pe lista acestora se regăseşte şi funicularul reşiţenilor, pe care municipalitatea pune mare preţ, întrucât este un simbol al oraşului”, a declarat consilierul local al USL, Marius Bălean. De altfel, demersurile administraţiei publice locale au fost mediatizate în repetate rânduri, inclusiv după ce a avut loc prima întâlnire cu specialiştii de la Bruxelles.
Potrivit reprezentanţilor Primăriei, studiile care s-au făcut asupra funicularului în ultimii ani arată faptul că municipalitatea nu este dezinteresată de soarta obiectivului industrial, care în nici un caz nu poate fi vândut la bucată, la fier vechi, din cauză că o astfel de abordare nu va primi niciodată avize în acest sens. Mai mult decât atât, indiferent de proprietar, avizele pentru reabilitarea obiectivului se eliberează tot de Primăria Reşiţa.
Vesna Anculia Simici a revenit în țară după opt ani petrecuți în Germania. Fire curioasă și foarte curajoasă și-a închipuit doar că lumea e cu mult mai mare decât...
Informaţiile publicate de expressdebanat.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
Vezi termeni și condițiiTel./Fax: 0355.429.481
WhatsApp: 0723.101.061
contact@expressdebanat.ro
publicitate@expressdebanat.ro
Reșița, Str. Făgărașului Nr. 10
Toate drepturile rezervate. © 2024 Express de Banat. ISSN 2248 – 1281
“municipalitatea nu este dezinteresată de soarta obiectivului industrial” da’ nici prea interesata daca nu e campanie electorala. In aprilie trecut, luna pacalelilor, Mihaitza se dadea mare ca a rezolvat el, salvatorul de furnicular ce e 😛 “Conform declaraţiei primarului Mihai Stepanescu, acesta nu renunţă la ideea de a transforma funicularul, unul dintre simbolurile Reşiţei, într-un obiectiv turistic.” O sa fie Puntea Suspinelor lui Mihaitza. Puntea Sperantelor lui. Furnicularul lui Mihaitza nu e facut cu fierul ramas dupa constructia Turnului Effel? Hai, Mihaitza, noi credem in tine. Promite-ne ceva!