EXCLUSIV. Marius Cocioran, la 33 de ani: “Îmi doresc să fiu tată!”

La fel cum s-a întâmplat și în urmă cu patru ani, când se pregătea pentru Jocurile Olimpice de la Londra, și vara lui 2016 îl găsește pe Marius Cocioran în cantonament, de ziua sa. Astăzi, 10 iulie, campionul reșițean împlinește 33 de ani.

Cel mai bun sportiv al județului Caraș-Severin în anul 2015 se pregătește intens pentru participarea la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro. Marius Cocioran participă la antrenamente spartane la Monte Gordo, în Portugalia, alături de colegul său Narcis Mihăilă, calificat și el la competiția supremă din Brazilia. Sâmbătă a fost o zi dură pentru atleții reșițeni. Pe o vreme toridă, Marius Cocioran și Narcis Mihăilă au făcut un antrenament lung, în care au consumat peste 20 de litri de lichide. În Portugalia se mai află antrenorul Octavian Măzăran și sportivul Florin Știrbu.

“Am avut un antrenament de 42 de kilometri, unul dintre cele mai lungi antrenamente din această perioadă de pregătire. Au fost condiții foarte foarte grele, ne-am pregătit la o temperatură de 38 de grade și numai în soare. N-am avut nici măcar un metru de umbră tot antrenamentul, a fost greu, dar important e că a ieșit bine. Este important că îi avem alături pe antrenorul Octavian Măzăran și pe colegul nostru Florin Știrbu. Contează foarte mult pentru noi sprijinul lor. Sunt tot timpul lângă noi. Sunt mulțumit de antrenament și sunt convins că voi putea face față condițiilor din Brazilia. Mă aștept ca și acolo să fie condiții grele de concurs și noi ne adaptăm aici, din timp. Probabil umiditatea va fi mai mare acolo”, povestește Marius Cocioran, care împlinește astăzi 33 de ani.

Campionul a dezvăluit în exclusivitate pentru cititorii Express de Banat care sunt dorințele sale: “Am două dorințe mari, ambele sunt pe primul loc pentru mine. Îmi doresc ca la Rio să obțin cel mai bun timp din cariera mea în proba de 50 km marș, un loc cât mai bun în cursa olimpică. O altă dorință despre care vorbesc pentru prima oară public este aceea de a avea un copil. Soția mea și cu mine ne dorim să facem un copil, să avem și noi un urmaș.”

Nu am ocolit nici subiectul fotbal, mai ales că în această seară are loc finala Campionatului European, Franța – Portugalia, și astfel am aflat de la Marius Cocioran cine este favorita sa în acest meci: “Ne-am făcut mulți prieteni portughezi aici și vom ține și noi cu Portugalia. Pentru că, într-un fel, aici a început și drumul nostru spre marea performanță. Am urmărit semifinala cu Țara Galilor și la fel cum s-a întâmplat în România în 1994 sau 1998, la marile victorii ale tricolorilor, așa și aici lumea a ieșit în stradă și s-a bucurat pentru calificarea Portugaliei. Le urăm baftă în finală duminică seară.”

Olimpicii reșițeni vor ajunge în țară pe 24 iulie și vor pleca în scurt timp la Snagov, pentru un stagiu de pregătire înaintea deplasării sprer Rio de Janeiro. Proba olimpică de 50 km marș în care vor concura Marius Cocioran și Narcis Mihăilă va avea loc pe 19 august. În aceeași zi este programată și proba feminină de 20 km marș, la start cu trei sportive la a căror calificare a contribuit și directorul CSU Reșița, Octavian Măzăran: Ana Rodean (atletă cu dublă legitimare CS Unirea Alba Iulia-CSU Reșița), Claudia Ștef (căreia i-a fost ridicată suspendarea impusă de WADA) și Andreea Arsine (studentă la Universitatea “Eftimie Murgu” Reșița). Comitetul Olimpic și Sportiv Român a publicat în acest weekend lista sportivilor pentru Rio de Janeiro. Așa cum ar fi normal, din delegație nu ar trebui să lipsească nici antrenorul reșițean Octavian Măzăran, care pregătește sportivi calificați la Jocurile Olimpice.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/