Surse demne de încredere susţin că, în cursul zilei de astăzi, Octavian Ţunea va fi înlocuit din funcţia de prefect. Despre demiterea reprezentantului Guvernului în Caraş-Severin se vorbeşte din momentul vizitei lui Emil Boc la Reşiţa.
UPDATE, ora 17.00
Ceea ce Express de Banat anunţa, în exclusivitate, încă de la primele ore ale dimineţii, s-a concretizat după-amiază. Guvernul a aprobat în ședința de astăzi două hotărâri cu privire la ocuparea funcției publice de prefect al județului Caraș-Severin. Astfel, Executivul a decis încetarea exercitării, cu caracter temporar, a funcției de prefect al județului Caraș-Severin de către domnul Țunea Octavian Gheorghe, în locul acestuia fiind numit, cu caracter temporar, domnul Sabo Ioan. “Noul prefect la Caraș-Severin este doctor în economie, în domeniul contabilitate, specialitatea control financiar, iar până în prezent a ocupat funcția publică de șef al Serviciului de Inspecție fiscală persoane juridice Reșița din cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice Caraș Severin. Hotărârile aprobate sunt conforme prevederilor art. 19, art. 89 și art. 92 din Legea 188/1999 privind Statutul Funcționarilor Publici, republicată, și art. 108 din Constituție”, se arată într-un comunicat al Guvernului.
În ciuda comunicatului de presă postat pe siteul Guvernului, la Instituția Prefectului Caraș-Severin nu a ajuns nici până la ora 16.00 vreo decizie în acest sens. Asta, potrivit directorului de cancelarie Paula Neamțu. În schimb, mâine, la ora 11.00 în sala de ședințe a Consiliului Județean are loc o conferință de presă, susținută de Octavian Țunea.
Astăzi, ora 8.00
Octavian Ţunea aşteaptă dintr-un moment în altul să primească decizia de schimbare a sa din funcţia de prefect. Paula Neamţu, directorul Cancelariei Instituţiei Prefectului, spune că, deocamdată, nu e nimic oficial, că nu s-a primit nicio dispoziţie în acest sens şi că niciun comentariu nu-şi are rostul acum. Surse bine informate susţin însă că astăzi este ultima zi a lui Ţunea în fotoliul de prefect şi că, mâine dimineaţă, doctorul în economie Ioan Sabo va fi numit prefect de Caraş-Severin. Sabo lucrează ca funcţionar public în cadrul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice din judeţ şi are 39 de ani.
Revenim cu amănunte!