Chirurgul Romeo Dumitrescu, urmărit penal!

La o zi după ce ginecologii Florea Borţun şi Iosif Bădescu au fost achitaţi pentru infracţiunea de ucidere din culpă, un alt medic reşiţean, Romeo Dumitrescu, a aflat că va fi cercetat penal fiind suspectat că se face vinovat de moartea unei femei pe care a supus-o la nu mai puţin de şase intervenţii chirurgicale.

 

Ştefana Fonat a murit în secţia ATI a Spitalului Judeţean din Reşiţa la data de 15.12.2010, la vârsta de 64 de ani, din cauza septiciemiei, mai exact, a unui şoc toxico-septic, aşa cum notează legistul Marius Toc în certificatul medical constatator al decesului.

În perioada august 2009 – decembrie 2010, femeia a suferit nu mai puţin de şase intervenţii chirurgicale, toate efectuate de doctorul Romeo Dumitrescu, ca urmare a diagnosticării acesteia cu Ocluzie intestinală. Practic, prima operaţie ar fi trebuit să rezolve problemele femeii. Următoarele cinci intervenţii, spun membrii familiei acesteia, au fost necesare din cauza unei infecţii apărute în zona în care a tăiat bisturiul doctorului.

„În 5 decembrie 2010, mama mea a suferit a şasea operaţie. Doctorul Dumitrescu a găsit o bucată de textilom în intestin care a dus la cangrenarea acestuia şi a fost nevoit să extirpeze 20 de centimetri din el. Doctorul Dumitrescu a filmat operaţia şi i-a arătat verişoarei mele, Rodica Manciu, ce a găsit în intestin. Era stupefiat şi se întreba ce caută acel textilom acolo. Mama nu a mai fost operată la vreun alt spital sau de vreun alt doctor în intervalul de timp în care a suferit intervenţiile chirurgicale făcute de doctorul Dumitrescu”, spune fiul Ştefanei Fonat.

Dovadă, pe casetă video

Cu alte cuvinte, familia femeii operate de Dumitrescu susţine că, dacă în intestinul femeii a fost găsit vreun corp străin, aşa cum chiar medicul ar fi confirmat, atunci de acest lucru nu se poate face vinovat decât un singur om: Romeo Dumitrescu. În chiar ziua decesului, împotriva doctorului a fost formulată o plângere penală pentru ucidere din culpă. Procurorul de caz de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Reşiţa a considerat că nu se impune începerea urmăririi penale, rezoluţia acestuia fiind confirmată şi de procurorul ierarhic superior. Familia Fonat nu a renunţat aşa uşor, a făcut plângere împotriva rezoluţiei Parchetului şi lucrurile încep să se complice pentru Romeo Dumitrescu.

Urmărit penal

„În temeiul art. 278 ind.1 alin. 8 lit. b Cod procedură penală, instanţa admite plângerea formulată de petentul Fonat Ştefan Emeric în contradictoriu cu intimatul Dumitrescu Romeo Traian. Desfiinţează Rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale din data de 23.08.2011 dată în dosarul Parchetului de pe lângă Judecătoria Reşiţa nr. 3602/P/2010 şi Rezoluţia Prim-procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Reşiţa nr. 573/II.2/2011. Trimite cauza la Parchetul de pe lângă Judecătoria Reşiţa în vederea începerii urmăririi penale faţă de Dumitrescu Romeo Traian sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă”, se arată în încheierea Judecătoriei Reşiţa. Mai mult decât atât, doctorul Dumitrescu a fost obligat la plata către familia Fonat a sumei de 2.000 lei reprezentând onorariu avocat.

Comments

  1. Patricia says:

    Toti medici de la Spitalul Judetean din Resita ar trebui dati afara din sistemul medical. Pacat ca rudele pacientilor nu au posibilitatea de a angaja avocati si ca justitia functioneaza la noi in tara pe altfel de criterii decat cele normale.

  2. Pacient says:

    Oare acel film de ce a fost făcut public de doctor dacă el ar fi făcut toate cele 6 (şase) operaţii? Nu cumva se urmăreşte extorcarea medicului? Să-şi fii săpat medicul propria groapă ceea ce în cazul competenţei arătate până acum este de necrezut. Eu nu pot decât să-i mulţumesc doctorului pentru operaţia datorită căreia mă simt azi foarte bine.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/