EXCLUSIV. Directorul juridic al Fiscului contestă controlul judiciar în dosarul „Mike Security”! De la volanul limuzinei dăruite de Pistol! (UPDATE)

Procurorii DIICOT au decis să impună Cameliei Chivu măsura controlului judiciar după ce au pus-o sub acuzare în dosarul în care se vorbește despre un prejudiciu de 25 de milioane de lei!

Judecătorul de drepturi şi libertăţi al Tribunalului Caraş-Severin este chemat astăzi să se pronunţe asupra legalităţii şi oportunităţii măsurii controlului judiciar impuse directorului juridic al Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Caraş-Severin, Camelia Chivu, la cererea acesteia, care consideră că această măsură preventivă nu s-ar fi impus în ceea ce o priveşte. Procurorii DIICOT susţin că jurista se afla în flagrant conflict de interese atâta timp cât coordona juriştii Fiscului, dar reprezenta şi societatea Mike Security Group tocmai împotriva acţiunilor formulate de către juriştii coordonaţi de ea. În concret, Camelia Chivu este acuzată de „sprijinirea unui grup infracţional organizat în scopul comiterii infracţiunilor de evaziune fiscală și spălare a banilor,  abuz în serviciu în formă continuată, complicitate în formă continuată la infracţiunea de evaziune fiscală săvârșită prin ascunderea bunului ori a sursei impozabile sau taxabile”.

Procurorii antimafia susţin că reţeaua era structurată pe trei paliere, unul decizional, din care făcea parte Viorel Pistol-Ivan, un altul execuţional, care punea în practică ordinele lui Pistol, şi un palier de sprijin, care era format din funcţionari sau demnitari publici ori bancari şi care asigurau protecţia SC Mike Security Group SRL şi a activităţii infracţionale, prin unităţile unde activau, pe acest palier procurorii plasând-o şi pe Camelia Chivu!

leader board 728 x 90 px

Aceştia au arătat faptul că Felicia Camelia Chivu este şefa Compartimentului Juridic din cadrul Direcţiei Judeţene de Administrare Fiscală Caraş-Severin şi a fost atrasă în grupul infracţional prin prisma acestei funcţii pe care o ocupă. Ea a ţinut legătura şi cu alţi membri ai grupului infracţional organizat, în special cu Constantin Mihaela şi Manu Nicolae, deservind la rezolvarea cât mai urgentă a problemelor juridice ale SC Mike Security Group SRL, „fiind efectiv la dispoziţia grupului infracţional organizat”, reţin procurorii DIICOT în actele de urmărire penală.

Stenogramele confirmă combinațiile interzise

La dosar este depusă şi o notă telefonică interceptată  în cauză: „În data de 05.05.2015 la ora 14:32:20 Chivu Camelia Felicia de la postul telefonic 0720xxxx primeşte următorul mesaj scris de la postul telefonic 0728xxxx utilizat de Manu Nicolae: „Pistol a hotarat sa l dam in judecata pe beg”. O altă notă consemnează în data de 05.05.2015 la ora 15:25:49 Chivu Camelia Felicia de la postul telefonic 0720xxxxx trimite următorul mesaj scris la postul telefonic … utilizat de Manu Nicolae: „Vin cand ies de la lucru”.

Camelia Chivu a căutat, de la momentul aderării la grupul infracţional organizat de Viorel Pistol-Ivan, susţin anchetatorii, şi până în prezent, să îşi păstreze anonimatul, fapt ce rezultă din următoarele note telefonice rezultate din interceptarea autorizată a convorbirilor: „în data de 20.05.2015 la ora 12:03:47 Chivu Camelia Felicia de la postul telefonic 0720xxx trimite următorul mesaj scris la postul telefonic 0728xxxx utilizat de Manu Nicolae: „Sau imi ziceti ce nu i convine si vedem ce e de facut. Nu vreau sa ma expun prea mult”. Iar, într-un alt mesaj interceptat, i se scria: „Pot sa i dau nr de telefon la jurista de la carmetchim?”… Chivu Camelia FeliciaNu. Sa va zica ce vrea si mi ziceti”.

Cadou pe patru roți

Cu sprijinul Cameliei Chivu, procurorii cred că mai multe societăţi comerciale utilizate în scopuri evazioniste de către liderul grupării şi ceilalţi membri au fost rând pe rând radiate fără a-şi achita datoriile acumulate la bugetul consolidat al statului. „Exemplificăm,  în acest sens, datoria la bugetul consolidat al statului cu care a fost radiată SC Pad Consult Guard SRL, şi anume 10.000.000 lei, reprezentând impozit pe venit şi contribuţii (c.a.s, şomaj, pensii etc.). În schimbul sprijinului oferit, sprijin ce constă în încălcarea atribuţiilor de serviciu, contrare intereselor instituţiei publice în cadrul căreia îşi desfăşoară activitatea şi, nu în ultimul rând, intereselor statului, inculpata Chivu Camelia Felicia a primit ca «recompensă» un autoturism pe care îl foloseşte în scopuri personale (inclusiv pentru a se deplasa la serviciu)”, reţin procurorii DIICOT.

Jurista Fiscului e acum la mâna instanței de judecată!

UPDATE, ora 14.25

Cauza a fost amânată pentru data de 17 februarie, în vederea ataşării dosarului de urmărire penală întocmit de DIICOT – Biroul Teritorial Caraş-Severin. Cel puțin până atunci, Camelia Chivu va trebui să respecte rigorile controlului judiciar.

Rămâi pe expressdebanat.ro! Revenim cu amănunte!