Droguri vândute minorilor în şcolile din Moldova Nouă!

O grupare infracţională organizată a fost destructurată după ce o profesoară de la Liceul Tehnologic a predat Poliţiei un plic cu cannabis găsit asupra unui elev minor.

În unităţile de învăţământ, sălile de internet, barurile, cluburile şi parcurile din Moldova Nouă, dar şi din localităţile învecinate, se consumă droguri într-o veselie. Este concluzia şocantă şi îngrijorătoare desprinsă după ce, la începutul lunii martie a acestui an, membrii grupării conduse de Daniel Purea au fost arestaţi şi trimişi ulterior în judecată de către procurorii de la Crimă Organizată. Serviciul de Combatere a Crimei Organizate s-a sesizat din oficiu în mai 2012 cu privire la faptul că pe raza oraşului din Clisura Dunării Daniel Purea cu alţi tineri deţin în vederea consumului şi distribuie droguri în anturajul lor. Într-o primă fază, Purea acţiona singur pentru distribuirea drogurilor. Ulterior s-a descoperit că, de fapt, acesta era liderul unui adevărat grup organizat din care mai făceau parte: Vasile Denis Solomon zis „Fredi”, Daniel Alin Şolea zis „Bexon”, Andrei Ionuţ Cepoi zis „Goe” şi Alexandru Iviţa Tîrbanoş zis „Ureche”. Daniel Purea, fratele unui poliţist de frontieră din oraş, coordona şi organiza activitatea de distribuire a drogurilor, procura, aproviziona şi chiar vindea personal cannabis şi etnobotanice. Ceilalţi se ocupau exclusiv de vânzarea drogurilor. De cele mai multe ori nu se alegeau cu bani, ci cu droguri. La patru pliculeţe de cannabis vândute, primeau unul gratuit pentru consum propriu.

Droguri în şcoli!
Cât de grave sunt cu adevărat lucrurile s-a aflat în decembrie, anul trecut. Mama unui elev minor de la Liceul Tehnologic a găsit asupra acestuia un plic cu cannabis. Femeia a luat legătura şi a predat drogurile unei profesoare, care, la rândul său, a sesizat Poliţia. Nu a fost un caz izolat, începerea urmăririi penale şi zecile de audieri făcute de procurori evidenţiind lucruri şocante. „Drogurile erau distribuite diferiţilor tineri din anturaj consideraţi ca fiind de încredere, printre aceştia numărându-se şi minori”, au stabilit procurorii. Martorii şi inculpaţii din dosar confirmă acest lucru şi vorbesc despre zeci de consumatori, clienţi ai acestei reţele de traficanţi. Judecat pentru trafic de droguri şi aderare la un grup infracţional organizat, Vasile Denis Solomon zis „Fredi” a ales calea sincerităţii. A nominalizat nu mai puţin de 17 tineri cărora el şi ceilalţi membri ai grupului le-au vândut droguri, dar a recunoscut că şi altora pe care nu-i cunoaşte, precizând însă că „sunt foarte mulţi”. „Cu privire la clienţii de droguri pot spune faptul că 50 la sută dintre aceştia erau minori care studiau la Şcoala Generală Nr.4 şi Liceul Tehnologic Clisura Dunării, numitul Constantin Dumitru Popescu zis „Pârciu” fiind cel care racola şi distribuia cel mai mult la tinerii minori , deoarece acesta era elev la liceu”, a mărturisit inculpatul. „În Moldova Nouă, consumul de droguri s-a accentuat în ultimii doi ani, în special în rândul elevilor de liceu”, a declarat un alt tânăr, învinuit în cauză. „De la mai mulţi colegi de liceu am auzit că la noi în şcoală se consumă droguri, în special etnobotanice”, le-a declarat un alt elev organelor de cercetare penală.
Şapte persoane, Daniel şi Daniela Purea, Denis Solomon, Andrei Cepoi, Sergiu Constantinescu, Ştefan Balog şi Daniel Şolea, sunt judecate în prezent la Tribunalul Caraş-Severin în această cauză pentru trafic de droguri şi constituire sau aderare la un grup infracţional organizat, riscând ani grei de puşcărie.

Rămâi pe expressdebanat.ro pentru noi dezvăluiri senzaţionale despre consumul şi traficul de droguri în Clisura Dunării!

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/