Condamnări pentru traficanţii din Caransebeş!

Cei patru tineri luaţi pe sus de mascaţi la finele lunii februarie pentru că au pus bazele unei reţele care se ocupa cu traficul de droguri de risc au fost deja pedepsiţi de prima instanţă.

Tribunalul Caraş-Severin a soluţionat foarte repede dosarul în care Daniel Bona-Mura, Adrian Jurca, Adrian Ebetiuc şi Alexandru Ştefan au avut calitatea de inculpaţi, în sarcina lor fiind reţinută infracţiunea de trafic de droguri. Cu toţii au recunoscut în faţa magistraţilor faptul că au consumat şi plasat droguri altor tineri din Caransebeş şi din localităţile învecinate. Nici nu ar fi avut altă variantă, deoarece au vândut cannabis inclusiv unor ofiţeri sub acoperire de la Crimă Organizată.

Adrian Jurca şi Alexandru Ştefan au fost condamnaţi fiecare la câte doi ani şi jumătate închisoare cu suspendare sub supraveghere pe un termen de încercare de cinci ani. Adrian Ebetiuc a fost condamnat la numai doi ani închisoare cu suspendare sub supraveghere, dar termenul de încercare este tot de cinci ani, ca şi în cazul amicilor săi. Singurul care va ajunge după gratii dacă sentinţa Tribunalului Caraş-Severin va rămâne definitivă la Curtea de Apel Timişoara este Daniel Bona-Mura. Acesta a primit o condamnare de doi ani închisoare, însă în cazul său instanţa a dispus ,,revocarea suspendării condiţionate aplicate prin Sentinţa penală nr.70/31.01.2014, pronunţată de Judecătoria Lugoj, pentru pedeapsa de doi ani închisoare”. Cumulând cele două pedepse, Tribunalul Caraş-Severin l-a trimis în închisoare pe Bona pentru o perioadă de patru ani.

Totodată, instanţa a revocat măsura arestului la domiciliu faţă de inculpaţii Jurca, Ştefan şi Ebetiuc şi a înlocuit măsura arestului la domiciliu luată faţă de inculpatul Bona-Mura cu măsura controlului judiciar. Sentinţa nu e definitivă şi poate fi atacată cu apel în termen de zece zile de la comunicare. ,,A fost o experienţă nefastă din viaţa lor. Datorită atitudinii lor procesuale, au primit pedepse cu suspendare. Măsura arestului la domiciliu a fost suficientă pentru ei, deoarece şi-au dat seama de gravitatea faptelor lor şi de consecinţele acestora. La Bona e starea de recidivă. El a declarat că e consumator şi vom ataca soluţia. Executarea pedepsei prin suspendare sub supraveghere este suficientă şi în cazul lui, pentru a fi reeducat şi reintegrat social”, a declarat avocata Loredana Sabo.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/