Comisarul Militaru a primit o pedeapsă mai mică!

Fostul Comandant al Centrului Militar Judeţean Caraş-Severin şi Mona Miulescu, avocat în Baroul Constituţional, au păcălit mai multe persoane că, în schimbul a câte 5.000 de euro, le angajează la ISU “Semenic” sau în cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie. Acum cer pedepse mici.

UPDATE ORA 19.30 Instața i-a redus pedeapsa
Judecătorii au decis că atât polițiștul Dorin Militaru, cât și avocata Mona Miulescu merită să stea mai puțin după gratii. Ambii au primit doi ani de închisoare, însă decizia nu este definitivă, ci poate fi atacată cu recurs.

publicitate online in ziar Express de Banat

UPDATE ORA07.00 Polițistul și avocata se prezintă în fața instanței
Tribunalul Caraş-Severin a taxat atitudinea lui Dorin Militaru, care s-a încăpăţânat să-şi susţină nevinovăţia în sala de judecată. În consecinţă, a fost condamnat la trei ani şi jumătate de închisoare cu executare. Complicea sa, Mona Miulescu, a recunoscut în schimb totul, şi a scăpat mai uşor, cu o pedeapsă de doi ani şi jumătate de temniţă. Ambii inculpaţi au declarat apel, dar la fel a procedat şi Ministerul Public, calea de atac având astăzi primul termen, după ce, la data de 12 martie, magistraţii timişoreni au refuzat punerea celor doi în libertate.

I-au amăgit doi ani!

Din probele aflate la dosarul cauzei reiese că Dorin Militaru şi Mona Miulescu i-au dus de nas vreme îndelungată pe cei care au plătit bani grei pentru a fi angajaţi la ISU “Semenic” sau în cadrul IPJ Caraş-Severin. “În numeroasele convorbiri telefonice purtate cu inculpata Miulescu, inculpatul Militaru se arăta preocupat de liniştirea cât mai discretă a cumpărătorilor de influenţă Iancovici şi Feneşan, precum şi a familiilor acestora, temându-se de consecinţele nefaste asupra carierei şi familiei sale, în situaţia în care s-ar afla public despre faptul că se preocupa de racolarea unor pesoane ce aspirau să se încadreze în poliţie prin fraudarea concursurilor de admitere şi coruperea funcţionarilor implicaţi în organizarea concursurilor, precum şi despre faptul că împreună cu inculpata Miulescu pretindea importante sume de bani de la “clienţii” atraşi în activitatea infracţională”, se arată în rechizitoriul întocmit de procurorii DNA.

 

Presaţi de oamenii păcăliţi, care îşi cereau şpăgile înapoi, Militaru şi Miulescu erau preocupaţi mai degrabă de liniştirea acestora decât de a face rost de bani pentru a-i restitui. Într-o convorbire telefonică interceptată de DNA, Militaru şi complicea sale dau semne de disperare.

Militaru: “Că ţi-am zis şi pe mine mă sună ai mei, dar p… calului, fac pe porcul şi asta, ce…”

gif card de energie dacus 1000x100

Miulescu: Nu mai suferă nimic amânare şi, îi mare tensiunea, deja îi prea mult timp… toate s-or lungit până le-a luat dracu şi…

Militaru: Na, tu ştii, dar ţi-am spus, fă cu ăsta până luni cumva ca să nu cârâie şi după aia îl… până rezolvi şi dă Dumnezeu să rezolvi, două-trei săptămâni şi poate chiar o lună îl mai pasăm, ca să mai rezolvăm şi pe alţii!

 

Într-o altă convorbire dintre cei doi, procurorii au interceptat următorul dialog:

Miulescu: Nu, ăla de la apă nu, dar ăla. Că astăzi mi-a dat ultimatum. A început deja să sune.

Militaru: Ăla e – ţi-am spus – cât pare ăla de la apă de aşa, dar ăsta e… na, e mai ţărănoi, mai… şi ştii, cu prostul nu… n-o scoţi la capăt aşa uşor, ştii?

Muzeul TM
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/