Instanţa de fond de la Tribunalul Caraş-Severin a pronunţat în această după-amiază sentinţa în dosarul angajărilor pe şpagă la ISU “Semenic” şi IPJ Caraş-Severin.
Dezvăluiri incendiare astăzi în sala secţiei penale a Tribunalului Caraş-Severin cu ocazia ultimului termen în dosarul în care Dorin Militaru, fostul comandant al Centrului Militar Judeţean, şi Loredana Miulescu, avocat în Baroul Constituţional, au fost judecaţi pentru trafic de influenţă în formă continuată şi fals în înscrisuri sub semnătură privată.
În încercarea de a-l salva pe clientul său de la ani grei de închisoare, avocatul lui Militaru a mărturisit instanţei cum s-au cunoscut cei doi inculpaţi. “Clientul meu a avut o relaţie extraconjugală cu Nuţi Bilan, prietena inculpatei Miulescu. Aşa a cunoscut-o pe aceasta. Loredana Miulescu avea datorii mari la cămătari şi a apelat la clientul meu pentru a face rost de bani”, a spus avocatul David Deaconescu. A contat prea puţin această dezvăluire. A cântărit însă mult faptul că ambii inculpaţi şi-au recunoscut vina. “Recunosc fapta şi o regret”, au fost ultimele cuvinte rostite în sala de Mona Miulescu. Militaru a fost ceva mai vorbăreţ: “Regret că am fost atras în această cursă murdară. Îmi pare rău pentru situaţia în care am ajuns”. Tribunalul Caraş-Severin l-a condamnat la Dorin Militaru la trei ani şi jumătate de închisoare, iar pe Mona Miulescu la numai doi ani şi jumătate, sentinţă împotriva căreia se poate formula cale de atac.