EXCLUSIV: Află cine este primarul penal care l-a turnat pe directorul Ianăș Roșeți pe mâna procurorilor DNA!

Contractele de deszăpezire încheiate de Direcția de Administrare a Domeniului Public și Privat al județului Caraș-Severin au fost în atenția procurorilor anticorupție, iar analiza lor îndelungată s-a încheiat mai mult decât simplu: cu un flagrant.

Potrivit surselor judiciare apropiate www.expressdebanat.ro, monitorizarea directorului de la patrimoniu ar dura de o perioadă bună de timp, astfel că probatoriul pare a fi destul de consistent. La polul opus, surse neconfirmate oficial spun că șeful drumurilor județene a fost „turnat” la DNA de unul dintre primarii penali cărășeni, implicați în dosarul de fraudare a fondurilor APIA. Mai exact, acesta ar fi fostul edil-șef al comunei Armeniș, Ioan Vetreș. „Lipeala” dintre cei doi pentru discuțiile legate atribuirea ilegală a unor sume din valoarea contractului ar fi fost făcută de un alt inculpat, care apare în același dosar APIA, Vasile Sauca din Buchin. Astfel că ambele persoane care au sprijinit capturarea directorului DADPP sunt certate cu legea.

Mai mult decât atât, Ioan Vetreș, fostul edil-șef al comunei Armeniș, a fost deja condamnat de Tribunalul Arad la 2 ani de închisoare, iar Vasile Sauca are și el un trecut penal la fel de bogat. Astfel că vulnerabilitatea lor ar putea fi explicată prin faptul că de pe urma denunțului ar putea beneficia de clemență din partea instanței, așa cum spune Legea. Cazul a fost posibil prin firma SC Tudor Alin SRL din Slatina Timiș.

Experți în fraudă

Reamintim că în dosarul APIA, metoda folosită de cei implicați, printre care și denunțătorii lui Roșeți, era foarte simplă şi aducea sume uriaşe în buzunarele celor implicaţi. APIA vira sute de mii de euro sub formă de subvenţii pentru întreţinerea păşunilor primăriilor, care încheiau contracte cu firme ce urmau să execute anumite lucrări. În realitate nu se făcea nicio lucrare, iar banii se împărţeau în trei: o parte la Anculia, o alta la primar şi a treia îi rămânea firmei care încheia contractul fictiv.

CITEȘTE ȘI: Directorul Direcției de Patrimoniu, Ianăș Roșeți, rămâne în arest preventiv. Vezi cum l-au încătușat procurorii DNA!

Probabil că ancheta va continua în acest caz, întrucât pentru atribuirea contractelor de deszăpezire există o comisie specializată la nivelul Direcției de Administrare a Domeniului Public și Privat al județului Caraș-Severin, care decide unde merg banii. Astfel că, pe lângă flagrantul destinat lui Roșeți, procurorii DNA vor mai avea de lucru în acest caz.

Explicații oficiale ale DNA

Potrivit oficialilor Direcției Naționale Anticorupție, directorul care a ajuns pe mâna procurorilor, turnat fiind în scopul obținerii de clemență, pretindea 10 la sută din valoarea contractului.

„Din ordonanța de reținere întocmită de procurori a reieșit că în cauză există date și probe din care rezultă suspiciunea rezonabilă potrivit căreia inculpatul Roşeţi Ianăş, în calitate de director executiv al Direcţiei de Administrare a Domeniului Public şi Privat al judeţului Caraș–Severin (instituţie publică aflată în cadrul Consiliului Judeţean Caraș–Severin), a pretins de la un denunțător diferite sume de bani, reprezentând 10% din valoarea unor contracte de întreţinere a drumurilor pe timp de iarnă încheiate de societatea comercială administrată de către denunţător cu instituţia condusă de către Roşeţi Ianăş, acesta din urmă condiţionând atribuirea contractelor şi efectuarea plăţilor pentru fiecare din lucrările facturate de certitudinea remiterii sumelor pretinse. Lucrările au avut în vedere anii 2011-2012 şi 2012–2013, iar valoarea totală a sumelor deja remise este de aproximativ 8.000 de euro. Concret, la data de 19 iunie 2014, inculpatul Roşeţi Ianăş a primit de la denunțător suma de 2.000 de lei. La data de 2 iulie 2014, inculpatul Roşeţi Ianăş a mai primit de la acelaşi denunţător şi suma de 9.000 de lei, reprezentând ultimă tranşă a sumei totale pretinse de inculpat, împrejurare în care procurorii au procedat la constatarea infracţiunii flagrante. Cele două tranşe primite de inculpat la 19 iunie şi la 2 iulie 2014 reprezintă parte a sumei totale de 8.000 euro primită de Roşeţi Ianăş. Inculpatului i s-a adus la cunoștință calitatea procesuală în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală, urmând a fi prezentat, la data de 3 iulie 2014, la Tribunalul Timiş cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile”, explică procurorii DNA în cadrul comunicatului de presă transmis redacției www.expressdebanat.ro.

FOTO: pressalert.ro

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/