UCM Sport, clubul sportiv al uzinei reşiţene, a cunoscut în doar câţiva ani de existenţă performanţe fantastice, greu de egalat vreodată de o altă grupare din judeţ, şi a murit odată cu arestarea lui Adrian Chebuţiu. UCM Sport şi-a pierdut însă definitiv identitatea abia la finele săptămânii trecute.
Înfiinţat în anul 2004, pentru a susţine handbalul şi sporturile cu motor, UCM Sport a intrat repede în istorie. Cele trei secţii ale clubului, de handbal, automobilism şi motociclism, au înghiţit sume uriaşe, dar rezultatele au fost pe măsură.
Istorie în handbalul european
Ajunsă în 2004 în Liga Naţională, echipa de handbal a avut nevoie de un singur an pentru a obţine participarea într-o cupă europeană. În sezonul 2006-2007 UCM Reşiţa a realizat o performanţă extraordinară, câştigând Cupa Challenge chiar la prima participare a sa într-o competiţie internaţională. Au urmat alţi doi ani fabuloşi pentru handbalul reşiţean, UCM câştigând din nou Challenge Cup şi fiind astfel singura echipă care se poate lăuda cu trei trofee europene cucerite în ani consecutivi. UCM Reşiţa a mai jucat în Cupa EHF şi a atins sferturile Cupei Cupelor, a câştigat titlul de vicecampioană în Liga Naţională şi Cupa României.
Performanţă pe două roţi
Moto Racing Team UCM Reşiţa a luat naştere în februarie 2005 şi, încă din primul sezon, a cunoscut succesul. Ionel Pascotă a câştigat sub culorile alb-albastre titlul balcanic la 600 cmc, fiind primul campion balcanic din România.
În 2006, Pascotă a alergat în Campionatul European, a câştigat titlurile naţionale la 600 şi 1.000 cmc şi a îmbrăcat tricourile de campion balcanic la aceleaşi clase.
Un an mai târziu, Ionel Pascotă a ieşit Campion European Alpe-Adria la Clasa 600 cmc Supersport şi campion al Austriei la Clasa 600 cmc Supersport. În 2008, pilotul UCM Sport a realizat tripla, Campion European UEM Cup 2008 – Campion National pe circuit – Campion Romanian Superbike. În 2009, a mai adus în vitrina clubului doupă trofee după ce a câştigat Campionatul Europei de Est şi Romanian Superbike. Un total de 14 titluri aduse numai de Pascotă, după care secţia de motociclism a fost închisă la decizia lui Chebuţiu.
Campionii din Coastă
Şi despre echipa de viteză în coastă se poate vorbi numai la superlativ. Înfiinţată în 2004 sub titulatura Racing Team UCM Reşiţa, echipa a monopolizat podiumul în campionatul naţional. În primele trei sezoane a câştigat titlul pe echipe, performanţă unică în istoria recentă a automobilismului românesc, dar şi mai importante sunt numeroasele titluri de campion obţinute de Lucien Hora, Mircea Pădurean, Florin Ciocloda, Eugen Peteanu, Claudiu Ciucă sau Christian Nistoran. Trebuie amintită şi echipa de raliu pe care a avut-o UCM Sport, în frunte cu Mihai Leu şi actualul campion Vali Porcişteanu.
Arestarea lui Adrian Chebuţiu, numărul 1 în cadrul UCMR, a dus la desfiinţarea celui mai galonat club sportiv din judeţ, pentru că a rămas fără finanţare. Judecătoria Reşiţa a admis, la finele săptămânii trecute, cererea de dizolvare a personalităţii juridice a UCM Sport.