Excentric în viață, elogiat post-mortem: Lorin Fortuna!

Controversatul Lorin Fortuna nu mai este printre noi, dar rămâne de actualitate și după ce a trecut la cele veșnice. Fostul revoluționar a devenit cetățean de onoare al județului Timiș, după ce în 2014, când încă trăia, a devenit cetățean de onoare al Timișoarei.

Acum, post-mortem, deoarece Fortuna a decedat în 2016, și CJT a decis să-i acorde titlul. „Cred că anul 2019 este un an important, ținând cont că suntem la 30 de ani de la Revoluție și am acordat titlul post-mortem, de cetățean de onoare, domnului Lorin Ioan Fortuna, titlul care va fi acordat în plen festiv în data de 20 decembrie.”, a declarat președintele Călin Dobra. Cât a trăit, Fortuna a fost o personalitate controversată și complexă deopotrivă.

Fost membru PCR, originar din Rădăuți, Fortuna este fondatorul Frontului Democratic Român. O scurtă vreme, între 23 decembrie 1989 și 20 ianuarie 1990, Fortuna a fost președintele Consiliului Județean Timiș, din partea Frontului Salvării Naționale. Revoluționarul a iubit și poezia, dar și misticismul. În ultima perioadă a a vieții apărea la fosta OTV, vorbind despre „reptilieni”, „șerpilieni” și alte teorii, să le zicem, „alternative”.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

foto: obiectivderadauti.ro

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/