Examenele pe care le cere ministrul Vela, ocolite de liberalii din Caransebeș?!

Omul al cărui capital de imagine a explodat pur și simplu de când e ministrul Internelor și cel care l-a făcut pe Rareș Bogdan să-l interzică la șefia Consiliului Județean Caraș-Severin pentru că e atât de bun în Guvern e fentat tocmai de liberalii pe care îi are în subordine!

Organigrama Primăriei Municipiului Caransebeș a fost aprobată ieri, în unanimitate, de către consilierii locali din municipiul de pe Timiș și Sebeș. Asta, spre surprinderea edilului urbei, care a supus-o spre aprobare de mai multe ori în mandatul său. De fiecare dată până acum s-a lovit de refuzul consilierilor locali PNL. Felix Borcean spune că  știe motivul acordării votului într-un final.Sunt 2-3 angajați în Primărie care, dacă nu ar fi trecut organigrama în această formă, ar fi trebuit să susțină un examen la București pentru a deveni funcționar public, lucru deloc ușor.

Acest lucru nu ar mai conveni acestor angajați. Puteam să adaug orice în această organigramă și ar fi fost votată. Cu toate astea, organigrama propusă a fost una echilibrată, fără nicio fisură în momentul de față. Nu aduce modificări majore, sunt doar câteva mici aspecte. Am înființat un compartiment de Taxe și Impozite, au fost câteva modificări la Urbanism cu înființarea compartimentului de Mediu și am retras acea propunere cu suplimentarea angajaților de la compartimentul de Proiecte și Programe. M-am gândit mai atent. Nu poți, oricât de multe posturi ai înființa, este foarte greu să găsești oameni calificați să scrie și să implementeze proiecte. Atâta vreme cât pentru consultanți este eligibilă achitarea remunerației, cred că este mai bine să continuăm în această manieră”, a explicat Borcean.

Primarul Caransebeșului a renunțat la modificarea organigramei exact la sectorul unde, la ședința din luna noiembrie, consilierii au discutat aprins pe subiectul măririi numărului de posturi la Proiecte și Programe. Liberalii au fost aceia care s-au împotrivit acestei solicitări. În aceste condiții, primarul Borcean a retras atunci de pe ordinea de zi proiectul de modificare a Organigramei Primăriei Municipiului Caransebeș.

Mai trebuie spus și că Mihai Minea, omul care-i stă aproape edilului, nu este cuprins în statul de funcții, aprobat o dată cu Organigrama. „Domnul Mihai Minea este doar transferat, detașat de la o firmă privată la Primărie”, a specificat Felix Borcean.

Dacă e așa cum a spus primarul Caransebeșului și liberalii i-au ajutat pe câțiva angajați din Primărie să fenteze examenele pentru posturi, atunci înseamnă că s-a procedat exact pe dos decât a cerut șeful PNL Caraș-Severin, ministrul de Interne Marcel Vela. „Mulți care conduc acum deconcentratele din Caraș-Severin sunt puși pe pile, relații, neamuri și cumetrii și nu și-au făcut datoria cum trebuie. Noi vom avea în perspectivă un proiect de lege prin care implicăm legea sau amendăm cu privire la concursuri, în sensul în care concursul să nu-l facă doar instituția și să se aranjeze până în interiorul instituției. Să vină la nivel central, de exemplu, și reprezentanți ai mediului academic, și poate reprezentanți ai presei, oameni care participă la un concurs, astfel încât el să fie absolut transparent și cel mai bun să câștige. Să fie transparență totală și șanse egale pentru toată lumea, nu cu dedicații. Din acest motiv am oprit concursurile în Poliție și Prefecturi. Că, după 10 octombrie, după ce a trecut moțiunea, s-au înmulțit toate concursurile în țară ca să își betoneze oamenii. Îi țineau pe împuterniciri, pe detașări, ca să depindă de politic. Chiar dacă omul poate era bun, dar depinzând de politic 6 luni, 3 luni, omul era cumva prins într-o capcană”, explica recent ministrul Afacerilor Interne. 

 


/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/