„Ceea ce nu au reușit Frunzăverde și Mocioalcă să dezbine a reușit altcineva!”

untitled design set 970x90 px

Dublă demisie în PSD Caraș-Severin! Nicolae Tismănariu a renunțat la funcția de vicepreședinte al filialei județene și la șefia organizației locale Gârnic, continuând să joace la mai multe capete pentru a rămâne agățat de fotoliul de primar!

Fieful social-democrat din Clisura Dunării începe să devină instabil. După 24 de ani în care a fost fidel PSD-ului, unul din edilii cu greutate din zonă aruncă bomba, chiar înainte de 2020. Modul de acțiune al liderului PSD Caraș-Severin, Luminița Jivan, l-ar fi determinat pe primarul comunei Gârnic, Nicolae Tismănariu, să spuna adio celor două funcții deținute în cadrul partidului. Cel puțin așa susține acesta. Așa se face că, luna trecută, edilul-șef a înștiințat conducerea județeană că va demisiona din funcțiile deținute în cadrul partidului. 

Referitor la cauzele care au dus la acest deznodământ-surpriză, Nicolae Tismănariu a subliniat pentru expressdebanat.ro: „Relația mea cu noua conducere este motivul care a stat la baza hotărârii pe care am luat-o. Minciuna! Nu-mi place minciuna și nici modul în care se face actualmente politică în interiorul partidului. I-am avertizat despre planurile mele încă de acum șapte, opt luni. Eu am spus că, dacă nu se reglementează situația, eu voi spune pas”.

Mai mult decât atât, șeful administrației publice locale din Gâlnic a ținut să precizeze că urmează și alte demisii. Dacă a fost sau nu ofertat de alte partide politice, Tismănariu a preferat să lovească în actuala conducere PSD Caraș-Severin: „Nu se pune problema de așa ceva, însă, dacă lucrurile în PSD Caraș-Severin nu vor reveni la normal, îmi pare rău, dar eu nu mă mai regăsesc… Ceea ce nu au reușit Frunzăverde și Mocioalcă, adică să dezbine, a reușit altcineva”.

Nicolae Tismănariu s-a alăturat familiei social-democrate încă din 1995. Până în 2000 a deținut funcția de consilier local PSD, apoi între anii 2001-2004, edilul-șef a fost viceprimar al comunei pe care actualmente o conduce din postura de primar.

Decizia lui Tismănariu nu e o surpiză pentru social-democrați. De fapt, demisiile sale au fost prezentate cu mai mult timp în urmă conducerii partidului, dar a ales să facă public acest aspect abia acum. „Știam despre planurile sale înainte să primim demisia. Știam din momentul în care am văzut rezultatele alegerilor, unde dumnealui a dat voturi către Pro România. Am văzut că joacă la mai multe capete, inclusiv cu liberalii, promovându-l foarte intens pe ministrul Vela. Toate astea nu au legătură cu mine, cu conducerea PSD Caraș-Severin. Domnul primar e speriat că nu mai câștigă la alegerile din 2020, care sunt peste doar câteva luni. PSD a făcut enorm pentru comuna Gârnic, dar nu e suficient pentru un primar să stea doar cu mâna întinsă la partid. De ce nu a anunțat public că demisionează atunci când ne-a anunțat pe noi, la partid?! Aștepta ceva domnul primar?! A făcut-o după ce a semnat proiectele pe FDI?! Ce n-a reușit Mocioalcă am dezbinat eu?! Mie mi-ar crăpa obrazul să deschid gura acum. A uitat atât de repede domnul de la Gârnic ce spunea după plecarea lui Ion Mocioalcă?! Ce să spun, mare caracter!”, a reacționat Luminița Jivan, președintele PSD Caraș-Severin. 

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/