Eveniment internațional la Reșița! Începe Festivalul „Sabin Pautza”, ediția  a XII-a

sabin pautza coperta
cristescu 1000 x 200 2 copy banner 1164 x 200 px Afrodita 1000x200

Dirijorul, compozitorul și muzicologul, prof. dr. Sabin Pautza este omagiat anual printr-o suită de manifestări găzduite de instituții reșițene de artă, cultură și spiritualitate. 

În acest an, Festivalul se va desfășura timp de 6 zile, (în perioada 13-18  noiembrie), în cinci locații diferite care vor găzdui 11 evenimente: concerte de muzică clasică, corală și de jazz, lansări de carte, expoziții de pictură și alte activități conexe.

„In cadrul FISP XII va avea loc și Concursul Internațional de Compoziție Sabin Pautza. Ca o premieră, la 5 ani de la dispariția poetului reșițean Octavian Doclin, pe versurile căruia maestrul Sabin Pautza a scris Imnul Reșiței (lansat oficial în 24 oct.2019, la Gala FISP VI, în interpretarea Filarmonicii și a Corului din Arad) s-a instituit Premiul Octavian Doclin, în valoare de 500 lei”, transmite Camelia Duca, din partea Societății pentru Cultură Metarsis- activități și servicii de cultură urbană și artă contemporană, inițiatorul și organizatorul evenimentului omagial.

Festivalul demarat la Reșița în anul 2014, este dedicat uneia dintre cele mai pregnante figuri ale culturii noastre, ale Reșiței, Banatului de Munte, ale României și nu numai.

„Activitatea sa internațională de dirijor și compozitor i-a adus, printre alte distincții și premii naționale și internaționale, titlul onorific de ,,Doctor in Music” decernat de London Institute for Applied Research și titlul de Doctor în Compoziție (Summa Cum Laudae) al Academiei de Muzică Gheorghe Dima din Cluj-Napoca. Majestatea Sa Regele Mihai I al României i-a conferit Medalia ”Nihil Sine Deo” a Casei Regale pentru serviciile aduse României în activitatea sa multilaterală de peste 55 de ani. Numele său figurează alături de marii muzicieni ai lumii în catalogul ,,Who’s Who in Music”, publicat la Cambridge, Anglia (edițiile din 1980-1984- 1992-2000) și în volumul ,,2000 De Americani Notabili”, publicat de American Biographical Institute. Este Cetățean de Onoare al Județului Caraș- Severin, al municipiului Reșița și ,,Doctor Honoris Causa” al Universității din Târgoviște și al Centrului Universitar Babeș-Bolyai Cluj.”

Programul manifestărilor cuprinde:

Avanpremieră FISP XII

Joi, 13 noiembrie 2025 

Ora 11:00

La sala de festivități a Colegiului Național ,,Diaconovici-Tietz”, are loc evenimentul didactic „Sabin Pautza, copiii și școala altfel”.

Expoziție documentară: „Sabin Pautza,  Who’s who in Musik”

Cum se face muzica? Principalele grupe de instrumente dintr-o orchestră simfonică. Instrumente de suflat din alamă. Prezintă prof. Lucian Voina, Liceul de Arte ,,Sabin Păuța”, Reșița

Ora 17:00

Biblioteca  Germană  „Alexander Tietz”

„Sabin Pautza și comunitatea germană din Banat. Cultura unește. Orașe vii.”

Duplex  Reșița- Frankfurt am Mein/ Întâlnire on line cu dpl.ing.dr. Sergio Morariu (Germania)

FISART sau culorile orașului.  Reșița- Timișoara- Frankfurt am Mein

Ora 17:30

Recital clasa de canto a prof. Cornelia Balogh-Remelei, Liceul de Arte ,,Sabin Păuța”, Reșița.

Recital clasa de suflători a prof. Adrian Roiban, Liceul de Arte ,,Sabin Păuța”, Reșița.

Vineri, 14 noiembrie 2025

 Ora 11:00

Sala Lira a Liceului de Arte „Sabin Păuța”, va găzdui recitalul educativ sub genericul „Sabin Pautza, povești fără cuvinte”. Expoziție documentară: Sabin Pautza,  Who’s who in Musik

Cum se face muzica ? Ce este muzica clasică? Ce este o simfonie? (poveste muzicală pe capitole) Ce este un concert? ( solist, orchestră, dirijor) Ce este o orchestră simfonică? Ce rol are dirijorul? Principalele grupe de instrumente dintr-o orchestră simfonică. Instrumente de suflat din alamă. Povestitor: prof. Lucian Voina

afis fisp

Deschiderea FESTIVALULUI INTERNAȚIONAL SABIN PAUTZA, ediția a XII-a, Reșița, 13-18 nov.  2025

Ora 18:00

La Sala Lira a Liceului de Arte „Sabin Păuța”, va avea loc prezentarea juriului Concursului Internațional de Compoziție, FISP XII:

  • prof. univ. dr. Sabin Pautza – președinte onorific, compozitor, dirijor
  • muzicolog Florian Lungu – Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România
  • compozitor Eduard Dabrowski  – dirijor

Concert extraordinar:

Partea I

Corul ARMONIA al Liceului de Arte Reșița, dirijor prof. Emanuela Moldovan

Partea a II-a

„Sabin Pautza în pleiada Jazzului simfonic”

Sorin Petrescu, pian (Timișoara), Andrei Cuibaru, clarinet, saxofon (Timișoara), Dorin Cuibaru, saxofon (Timișoara)

Sâmbătă, 15 noiembrie 2025

 Ora 18:00

Biserica romano-catolică „Preasfânta treime”, Lunca Bârzavei, Reșița

„Sabin Pautza și Grația divină”. Concert extraordinar de lieduri, muzică religioasă, interpretată  la orgă, vioară, violoncel și susținut de formații ale Liceului „Ion Vidu” și a Facultății de Muzică din Timișoara

Duminică, 16 noiembrie  2025

untitled design

 Ora 10:00

 Liceul de arte „Sabin Păuța”, Sala Lira / MASTERCLASS de COMPOZIȚIE susținut de Eduard  Dabrowski (București)

Ora 18:00

Liceul de arte „Sabin Păuța”, Sala Lira, prezentarea laureaților Concursului de Compoziție FISP XII, 2025 și acordarea premiului „Octavian Doclin”

 CONCERT DE GALĂ

 Orchestra simfonică a Liceului ,,Ion VIDU” Timișoara, dirijor: Cosmin HĂRȘIAN

Luni, 17 noiembrie 2025

 Ora 11:00

Biblioteca Județeană „Paul Iorgovici”, Filiala Lunca Bârzavei/ Imnul Reșiței, muzica Sabin Pautza, versuri de Octavian Doclin

6 ani de la lansarea imnului (24 oct.2019) / IN MEMORIAM Octavian Doclin  (17 feb.1950- 11 feb. 2020)

Prezentare:

5 poeme de  Octavian  Doclin în 7 limbi  (2025)

„10 lieduri semnate Sabin Pautza pe versurile poetului Octavian Doclin” (2024)

Lansare de carte:

Culegere de lieduri semnate Sabin Pautza, pe versurile poetului Călin Cebotaru, 2025

Cu prezența maeștrilor Sabin Pautza, Florian Lungu, Eduard Dabrowski

prezintă: Ada D. Cruceanu, critic literar și Clara Maria Constantin, manager BJ PI Caraș-Severin

Ora 18:30

Centrul de Cultură și Artă Caraș-Severin/Școala de Arte ,,Ion Românu” Reșița

Sabin Pautza, IN HONOREM – scurtă istorie a jazz-ului reșițean

 Expoziție documentară DIXI-BAND Reșița

Intermezzo muzical susținut de: Cristian Ștefan an III pian, clasa prof. Lucia Ghilea

Lorand Căprariu, an III jazz, clasa prof. Andrei-Francisc Ghilea

prof. Remus Ponoran, pian, prof. Andrei Ghilea, contrabas, solist Dean Bowman (SUA)

Marți, 18 noiembrie 2025

 Ora 11:00

Liceul de Arte „Sabin Păuța”, Sala Lira,  „Sabin Pautza, povești fără cuvinte”

 Expoziție documentară: „Sabin Pautza,  Who’s who in Musik”

Curator  METARSIS

Ora 18:00

CINEMA  DACIA

„Sabin Pautza, bănățeanul” –  Expoziție de artă naivă a Cercului de pictură Deutsche Kunst al Forumului Democrat German Caraș Severin

SPECTACOL FOLCLORIC

cu participarea Ansamblurilor RENAȘTEREA, coordonator Nadia Pasici, DATINA CĂRĂȘANĂ, coordonatori Ica Lațcu și Ion Ghiaur și Ansamblu BÂRZAVA, coordonator Maria Aghescu

Soliști: Cătălin Țâru, Octavian Duruț, Robert Samson

Va cânta Orchestra profesionistă Semenicul, alături de interpreta Ramona Vița și tinere talente ale folclorului bănățean: Melisa Abălașei, Clara Trandafir, Maria Morman

 

 

untitled design Stiri si Publicitate Timisoara, Resita, Hotel Versay aprilie 980x120 px 579936676 836890662185728 1562271342293314240 n
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/