Eveniment cultural de excepție în Socolari: Festivalul SoNoRo Conac

whatsapp image 2023 05 29 at 12.04.14

Artele își dau din nou întâlnire în satul artiștilor. Două viori Stradivarius și Expo Fikl. Reședința artistului Gheorghe Fickl, Fikl ArtStage, din Socolari, se transformă iarăși în punctul zero al culturii.

Festivalul Sonoro Conac poposește pe scena în aer liber de la Socolari, Fikl ArtStage cu un concert susținut de Alexandra Tîrșu – vioară, Kirill Troussov – vioară, Răzvan Popovici – violă, eveniment de excepție programat pentru data de 22 iunie, 2023, cu începere de la ora 19:00. „În preambulul concertului, vom face împreună un tur al noilor galerii pe care le-am amenajat la Socolari și unde vă prezint lucrări din seriile The End of History, Neon Heart și Gentle Beasts“, transmite pictorul Gheorghe Fikl.

În micul colț de paradis de la Socolari, din județul Caraș-Severin, Fickl a construit de la zero un complex fascinant, în inima naturii, unde în fiecare an se întâmplă câte ceva. Evenimentele culturale găzduite aici au trecut de mult bariera hotarelor și au pus în valoare frumusețea și liniștea zonei, de care s-au îndrăgostit nu doar artiștii din țară, cât și cei internaționali, și care acum sunt nelipsiți din programele culturale.

reședință fikl 1

Întreaga paleta artistică este reprezentată în Socolari: pictori, sculptori, restauratori, scriitori, regizori, actori, muzicieni. Acum a venit rândul turneului SoNoRo Conac, în cadrul căruia au fost alese cinci concerte, în spații selectate atent, unul dintre acestea fiind cel de la Socolari. Ediția a XI-a a acestui eveniment este intitulată „The Fiddler on the Roof” – o trimitere la instrumentele de coarde prezente în turneu, dintre care două viori Stradivarius. În program sunt lucràri de Wolfgang Amadeus Mozart, Zoltán Kodály, Antonin Dvorák Si Aleksey Igudesman.

Concertele vor fi susținute de muzicienii Alexandra Tîrșu (vioară), Kirill Troussov (vioară) și Răzvan Popovici (violă). Antonio Stradivari a fost un lutier italian care a dus meșteșugul fabricării viorii la nivel de perfecțiune și se estimează că a construit în jur de 1100 de instrumente (viori, viole, violoncele ș.a.). În prezent mai există 550 de viori, niciuna identică, iar evenimentul „SoNoRo Conac” devine și mai valoros prin prezența celor două viori Stradivarius.

Violonista Alexandra Tîrșu s-a născut în 1992 și a studiat la Universitatea de Muzică și Artă Dramatică din Viena cu Anton Sorokow, apoi, din 2017, la Universitatea de Muzică și Arte din Viena, cu profesorul Pavel Vernikov. Tânăra muziciană din Moldova este din ce în ce mai apreciată, fiind considerată vârful de lance al generației sale. Laureată a Competiției Internaționale de Muzică din Seul în 2018, interpretările ei au avut parte de aprecieri elogioase în publicații precum The Strad, Classical Music Magazine și Südeutsche Zeitung. A obținut premiul al treilea și premiul publicului la prestigioasa competiție ARD din 2021. Alexandra Tîrșu interpretează la o vioară Stradivarius din 1699, la care a cântat Ida Haendel, o mare violonistă a secolului XX.

alexandra tîrșu

Îndrumat de Sir Yehudi Menuhin încă de la o vârstă fragedă, Kirill Troussov este acum recunoscut ca unul dintre cei mai importanți violoniști din prezent. Presa internațională îi descrie interpretarea ca fiind de „…o eleganță impresionantă, o tehnică ireproșabilă, o sensibilitate muzicală excepțională și sonorități de o frumusețe pură…”. Kirill Troussov este invitat regulat în săli de concert prestigioase și la festivaluri internaționale de muzică de renume, în întreaga lume. Cântă pe vioara Antonio Stradivari „Brodsky” din 1702, pe care violonistul Adolph Brodsky a interpretat în premieră mondială concertul pentru vioară al lui Ceaikovski, în data de 4 decembrie 1881.

kirill troussov

Răzvan Popovici a studiat la Salzburg, Paris și Freiburg și a cântat ca solist în sala Filarmonicii din Köln, Festspielhaus Baden-Baden, Ateneul Român din București, Prinzregententheater din München şi Théâtre des Champs-Elysées din Paris. Este invitat la festivaluri din întreaga lume, iar printre sălile celebre în care a cântat se numără Carnegie Hall din New York, Musashino Hall din Tokio, Concertgebouw Amsterdam, Konzerthaus şi Musikverein din Viena, South Bank și Wigmore Hall din Londra, YMCA din Ierusalim sau Bozar din Bruxelles. De asemenea, concertează regulat în mediul internațional ca membru al Ansamblului Raro. De 17 ani, Răzvan Popovici predă tinerilor cursuri de măiestrie, iar în acest an va deveni profesor de violă la Conservatorul Regal din Anvers.

răzvan popovici

Programul turneului SoNoRo Conac este următorul: 22 iunie, ora 19:00 – Reședința din Socolari a pictorului Gheorghe Fikl, județul Caraș-Severin 23 iunie, ora 19:00 – Palatul de Justiție Arad, județul Arad 24 iunie, ora 19:00 – Biserica și Claustrul Mănăstirii Franciscanilor, Gherla, județul Cluj 26 iunie, ora 19:00 – Castelul Teleki, Posmuș, județul Bistrița-Năsăud 27 iunie, ora 19:00 – Colonia Pictorilor, Baia Mare, județul Maramureș

 

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/