Noapte albă pentru peste 40 de lugojeni, 30 de adulți și 13 copii, care locuiesc în Blocul Nr. 10, Scara A, de pe strada Caransebeșului. În jurul orei 1.30, aceștia au fost evacuați din apartamente de autorități, după ce un cetățean a sunat la 112 și a anunțat că în clădire se simte un miros înțepător. La fața locului au fost trimiși mai mulți polițiști, jandarmi și pompieri.
„Noi am primit apelul pe la ora 1.15 și am intervenit imediat. Înăuntru se simțea un miros puternic. Cel mai probabil cineva a aruncat în canalizare o substanță mai ciudată. Am evacuat imediat locatarii, după care am fost primii care am făcut măsurători cu aparatul nostru. Apoi a sosit o echipă de specialiști CBRN din cadrul ISU Timiș, care a constatat că în bloc concentrația de butan era de aproape cinci ori mai mare decât limita admisă. O parte dintre oameni au mers la rude, iar la alții le-am asigurat un microbuz pentru a sta la căldură”, ne-a declarat lt. col. Silviu Picu, comandantul Detașamentului de Pompieri Lugoj.
Locatarii s-au putut întoarce în apartamente în jurul orei 5, după ce întreaga clădire a fost ventilată.