Maria Grapini avertizează că mai multe persoane care sunt însoțitori ale persoanelor cu dizabilități din Timișoara se plâng că li se acordă indemnizațiile cu mare întârziere. Europarlamentarul este cu atât mai îngrijorată cu cât de anul acesta, cheltuielile cu asistența socială au fost transferate în totalitate administrațiilor locale, care până acum acopereau doar 10% din necesar.
Sâmbăta trecută, Grapini a primit în audiență la cabinetul său din Timișoara persoane care au copii cu dizabilități, care s-au plâns de situația dificilă prin care trec. Concret, politicianul umanist anunță printr-un comunicat că i s-a spus despre situațiile de reală criză prin care trec persoanele care figurează legal drept însoțitori, în condițiile în care Direcția de Asistență Socială a Primăriei Timișoara nu răspunde petițiilor acestora în solicitări stringente legate de acordarea sporurilor legale pentru condiții de muncă, pentru îngrijire la domiciliu, pentru indemnizația de hrană, tichete culturale și multe altele, vitale pentru asistenții personali ai persoanelor cu dizabilități.
Grapini consideră că situația este foarte gravă. „Este de neacceptat! De doi ani sunt probleme cu plata salariilor și a îndemnizațiilor. Au fost sesizate, în repetate rânduri, organele abilitate la nivel local, pentru a veni în control și pentru a stabili exact situația în care se află asistenții personali și cum le sunt amenințate drepturile. Nu s-a respectat legislația în vigoare, nici în ceea ce privește plata sărbătorilor legale sau a concediului de odihnă. Nu se respectă gradațiile de vechime pentru asistenții personali angajați cu contract de muncă. Sunt petiții trimise către autoritățile locale si centrale, privind situația din Timișoara, unde există 688 de asistenți personali și 1.824 de însoțitori. Îngrijorarea și disperarea sunt foarte mari!”, a precizat europarlamentarul.
Pe lângă problema deja existentă, cei care au în grijă persoane cu dizabilități se tem că în condițiile în care toate cheltuielile se transferă autorităților locale, problema se va accentua. „În această ipoteză, ei nu mai au încredere că plățile se vor face lunar, având în vedere întârzierile si neplățile unor drepturi, de ani de zile! Fac un apel insistent autorităților locale, primăriilor și instituțiilor care gestionează acest domeniu important să aplice corect legea, să realizeze că influențează viețile unor oameni și să nu mai încalce legislația în vigoare!”, a mai punctat Grapini printr-un comunicat de presă.
Europarlamentarul, care s-a implicat de-a lungul timpului în numeroase acte de caritate, a promis timișorenilor cu care s-a întâlnit că va face demersuri la Ministerul Muncii, respectiv Ministerul Finanțelor, pentru a controla neregulile semnalate și pentru a lua măsuri urgente de corecție.
Recent, primarul Nicolae Robu și-a exprimat dezacordul față de trecerea cheltuielilor în responsabilitatea integrală a autorităților locale. Edilul a spus că Primăria Timișoara își achita partea de 10% la timp, dar banii care întârziau erau cei de la autoritățile naționale.