Euro depășește 5 lei!

71% dintre analiștii financiari participanți la sondajul CFA România anticipează majorarea ratei inflației, estimată pentru orizontul de 12 luni la 3,53%. Peste 80% dintre participanții la sondaj prevăd o depreciere a leului în următoarele 12 luni, la 5,0062 lei/euro peste un an!

Adrian Codirlasu, CFA, vicepreședinte al Asociației CFA România declară: „Atât indicatorul de încredere cât și cele două componente ale sale au atins, pentru a două luna consecutiv, valorile maxime post-criză Covid-19, ceea ce indică încredere în revenirea economiei în acest an. În contextul revenirii ratei inflației, sondajul prin intermediul evoluției anticipate a ROBOR 3M, relevă și posibilitatea majorării cu 25 bps a ratei de dobânda de politică monetară în următoarele 12 luni.”

Indicatorul de Încredere Macroeconomică al Asociației CFA România a crescut comparativ cu luna anterioară la valoarea de 70,7 puncte, maximul ultimilor 6 ani, (față de aceeași lună a anului precedent, indicatorul a crescut cu 38,3 puncte). Ambele componente ale indicatorului au înregistrat creșteri substanțiale.

Rată anticipată a inflației pentru orizontul de 12 luni (mai 2022/mai 2021) a înregistrat o valoare medie de 3,53%. În ceea ce privește cursul de schimb EUR/RON, peste 80% dintre participanții la sondaj prevăd o depreciere a leului în următoarele 12 luni (comparativ cu valoarea actuală). Astfel valoarea medie a anticipațiilor pentru orizontul de 6 luni este de 4,9470, în timp ce pentru orizontul de 12 luni valoarea medie a cursului prognozat este 5,0062 lei pentru un euro.

Durata impactului economic al coronavirusului: cea mai mare parte a respondenților (peste 77%) anticipează că acesta se va resimți inclusiv în anul 2022, iar cea mai mare pondere (42%) chiar până în trimestrul IV al anului 2022;

Deficitul bugetului de stat anticipat pentru anul 2021: valoarea medie a anticipațiilor este 7%;

Evoluția, în termeni reali a PIB în anul 2021: valoarea medie a anticipațiilor este +5,1%;

Datoria publică că procent din PIB va ajunge, într-un orizont de 12 luni, la aproximativ 52%;

Orizontul de aderare a României la zona euro este 2030.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/