„Eu, primarul orașului, plimb pubelele ca să fac loc de parcare!”

Fluidizarea traficului este unul dintre motivele pentru care s-a înterzis parcarea pe Calea Martirilor din Timișoara. Măsura, intrată în vigoare încă de la începutul acestei săptămâni, a fost luată de primarul Nicolae Robu, care a ales „răul cel mai mic”.

Edilul le dă timișorenilor, care se plâng în privința locurilor,  exemplul personal: „Eu, primarul orașului, plimb pubelele ca să fac un loc de parcare!” Cu toate că timișorenii sunt nemulțumiți de faptul că nu vor mai putea staționa pe tronsonul dintre Bd. Liviu Rebreanu și Calea Martirilor, edilul orașului susține o altă idee. El spune că a luat această decizie pentru cei 60.000 de participanți la trafic, care până acum erau blocați în trafic. Ba mai mult, primarul consideră că locuitorii din zona se vor obișnui să nu își mai parcheze mașina în fața blocului.

„Eu stiu ca oamenii care și-au lăsat  mașina în fața blocului sunt supărați, dar se vor obișnui să își lase mașina un pic mai departe, nu neapărat sub geamuri, ci acolo unde găsesc loc.  Am ales răul cel mai mic acolo. Dar soluția e să gâtuim traficul pentru zeci de mii de oameni care trec pe acolo?! Pe o bandă trec 15.000 de mașini pe zi. Pe ambele sensuri, sunt 60.000 de mașini pe zi. Atunci, putem să chinuim acești oameni? Să le furam din timpul lor, când noi putem să asigurăm acea bandă, să punem în valoare acele amenajări pe care le-am făcut?. Ne vom concentra pe locuri de parcare între blocuri, dar nu puteam să așteptăm, pentru că ar fi însemnat blocarea a zeci de mii de oameni”, a explicat Nicolae Robu.

Nici edilul Timișoarei nu este mulțumit de locurile de parcare, pentru că, de multe ori, a fost nevoit să lase mașina mai departe de casă sau chiar să mute pubelele, lăsate în locuri necorespunzătoare de cei de la Retim. „Asta pățesc și eu, uneori mi-o las destul de departe de scara mea, pentru că nu e niciun loc. Și atunci mă duc și caut și o las unde găsesc, câteodată mai aproape, câteodată mai departe. De foarte multe ori trebuie să mut pubelele. Am fost văzut de multe ori că eu, primarul orașului, plimb pubelele ca să fac un loc de parcare. Sunt lăsate mai de-a valma de către cei de la Retim și când văd că s-ar putea elibera un spațiu suficient pentru un loc de parcare le mut și parchez”, a declarat edilul orașului.

Parcarea pe Calea Martilor a fost interzisă încă de la începutul acestei săptămâni. Șoferii nu vor mai putea staționa între orele 7.00 si 20.00, altfel vor fi fi sancționați conform legii.

 

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/