Consiliul Local Timișoara a votat, în această seară, proiectul de hotărâre prin care primăria va semna un acord cu Banca Mondială, experți ai acestei instituții financiare urmând să vină în capitala Banatului pentru a găsi soluții pentru salvarea Colterm. Primăria intenționează să apeleze la acești specialiști și pentru regândirea transportului public în comun.
Cu 20 de voturi „pentru”, proiectul de hotărâre privind aprobarea încheierii unui acord de prestări servicii de „Asistență pentru încălzirea durabilă și eficiență energetică pentru orașul Timișoara”, cu Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare, a fost aprobat în ședința Consiliului Local Timișoara din această seară. Este vorba de o instituție financiară internațională parte a grupului Băncii Mondiale.
În cadrul acestui acord, experții Băncii Mondiale vor realiza un proiect de foaie de parcurs cu opțiuni care pot fi puse în practică și un proiect de plan strategic integrat. Acordul urmează să fie încheiat pe o durată de 13 luni, iar valoarea acestuia este de aproape 900.000 lei. Asta înseamnă că soluțiile privind restructurarea Colterm vor fi prezentate cel mai devreme în vara anului următor.
„Vorbim despre un contract de consultanță cu Banca Mondială care are practic două componente: o componentă se referă la mixul energetic pe care orașul îl folosește pentru încălzire și modul în care acest lucru se poate face într-un mod sustenabil, iar a doua componentă se referă la strategia de eficiență energetică. Practic, vorbim de o consultanță care să ofere o perspectivă pe termen lung în ceea ce privește producerea de energie termică, și nu numai, orașului, în așa fel încât această strategie să fie ancorată în direcțiile europene, în modul în care Comisia Europeană finanțează, în posibilitățile de finanțare pe PNRR și, într-un final, în lucrurile care sunt de interes pe piața energetică europeană în acest moment, în așa fel încât planul tehnic să poată să aibă și o susținere financiară, atât din surse nerambursabile, cât și din surse private. Iar la pachet vine și strategia de eficiență energetică, pentru că nu se poate rezolva problematica termoficării fără să includem în subiect și eficiența energetică și fără să ne asigurăm că nu ajungem cu soluțiile doar la centrale sau pe rețeaua de transport, ci mergem până pe casa scării și în apartamente”, a explicat Ruben Lațcău, viceprimarul Timișoarei.
Ruben Lațcău le-a mai spus consilierilor locali că a realizat o vizită la termocentrala din Oradea, în urmă cu două săptămâni, care a trecut și ea printr-un proces de transformare. „A fost proiectată în anii 60 pe cărbune. Noua instalație care produce energie termică și electricitate încape în parcarea primăriei. Practic, vorbim de alte tehnologii”, a precizat viceprimarul Timișoarei.
Ruben Lațcău a mai adăugat că experții Băncii Mondiale vor veni de mai multe ori la Timișoara în următorul an și vor oferi soluții pentru salvarea Colterm care pot fi finanțate.
„Suntem în discuții, nu doar cu Banca Mondială, dar și cu BERD (n.r. Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare) și BEI (n.r. Banca Europeană de Investiții) și pe alte subiecte, nu doar pe cel al termoficării, ci și pe subiectul transportului public avem niște discuții destul de avansate și sperăm în lunile următoare aceste discuții să se concretizeze. BERD e încântat că facem această strategie cu Banca Mondială din simplul motiv că dorește să o finanțeze. În momentul în care strategia de termoficare va fi finalizată, BERD-ul va putea să cofinanțeze sumele neeligibile pe fonduri europene”, a detaliat Ruben Lațcău.