O nouă idee de proiect care promite multe pentru un turism cărășean responsabil a fost lansată în mediul online. Părintele întregului concept este Georgian Popovici, un tânăr optimist cu idei mărețe în ceea ce privește viitorul turistic al Banatului Montan.
Ideea de bază de la care a plecat planul îndrăzneț al lui Georgian este valorificarea traseelor naturale de care munții bănățeni se bucură, precum și scoaterea turismului cărășean de sub stigmatul dezordinii. Totul a pornit de la o idee îndrăzneață și s-a transformat în plan bătut în cuie, cu obiective și idealuri stabilite clar. Tot ce mai lipsește pentru ca Banatul Montan să renască turistic este susținere din partea comunității cărășene.
„Declinul localităţilor cărășene se poate opri dacă se va pune în valoare potenţialul turistic al judeţului Caraș-Severin. Este nevoie însă de un altfel de turism, unul responsabil şi bine gândit, încât călătoria să nu fie nicio clipă sub semnul grabei, ci totul să-i aparțină călătorului, prin mersul pe jos sau cu bicicleta”, a explicat inițiatorul în descrierea planului de bătaie.
„Chemarea Muntelui” este numele proiectului de dezvoltare turistică. Acesta urmărește să rupă „lanțul slăbiciunilor” din comunitatea cărășeană. Astfel, pe planul pus la cale de Georgian, literă de lege este respectul față de nevoile turistului. Necesitățile celor care practică turism la noi în județ, precum și siguranța acestora sunt primordiale.
Proiectul „Chemarea Muntelui” vrea un turism organizat. „O problemă reală pe care o întâlnește un călător pe un traseu din Banatul Montan este aceea că nu sunt indicatoare, nu sunt hărţi actualizate cu obiectivele turistice naturale căutate şi calea de acces spre acestea şi, fără semnal GSM, nu te poţi simţi în siguranţă”, a explicat Georgian.
Tocmai de aceea, proiectul urmărește valorificarea traseelor prin „indicatoare verzi”, din lemn, marcarea potecilor montane pe hartă cu posibilitatea de descărcare online, actualizarea hărților și a marcajelor, dar și realizarea mai multor filme de prezentare pentru zonele turistice mai puțin valorificare. Se ține seama și de nevoia de a face mai bine cunoscute locurile unde se pot practica noi forme de turism, de aventură, ecoturism, speoturism sau cicloturism.
„Vizitatorii vor veni ca turiști și vor pleca prieteni ai Banatului Montan”
Din ideea unui turism responsabil a luat naștere „Chemarea Muntelui”. Georgian Popovici vrea ca turistul care pășește pe potecile din munții bănățeni să fie în siguranță, informat în legătură cu atracțiile mai puțin expuse ochiului, astfel ca odată plecat de pe meleagurile cărășene acesta să rămână cu un gust dulce al naturii și uimit de frumusețea cu care județul este înzestrat.
„Vizitatorii, iubitorii de drumeţie şi natură, vor putea face excursii în Munții Banatului în deplină siguranţă. Într-o primă etapă vor fi grupuri de turişti din România, apoi vizitatori etnici, cei care revin în locurile unde au trăit, apoi grupuri de vizitatori care vor veni convinşi de cei care au fost prima dată. Vizitatorii vor veni ca turiști, și vor pleca prieteni ai Banatului Montan”, a mai explicat Georgian în prezentarea proiectului său.
Cum poți susține „Chemarea Muntelui”?
Planul proiectului inițiat de Georgian Popovici poate fi urmărit în întregime pe pagina online „Țara lui Andrei”. Tot acolo, bănățenii dornici de un turism civilizat, dar care să nu altereze cu nimic patrimoniul natural, pot vota pentru ca, din miile de proiecte proaspete și îndrăznețe, planul pentru viitorul bănățean să primeze.