„Este inadmisibil ce a spus președintele Dunca! S-a incriminat singur, are conotații penale!”

adrian cican

Mor oamenii cu zile în Spitalul Județean de Urgență Reșița din cauza managerului Alina Stancovici, așa cum a acuzat Romeo Dunca?! Ar trebui să răspundă atât în fața procurorilor, cât și a judecătorilor!

Asta consideră Adrian Cican, managerul Spitalului Municipal Orșova, că ar trebui să se întâmple cu președintele Consiliului Județean Caraș-Severin. Reacția acestuia vine ca urmare a afirmațiilor făcute de Romeo Dunca prin care critica în termeni foarte duri managementul Alina Stancovici la Spitalul Municipal de Urgență Reșița. „Vorbim despre oamenii ce mor cu zile odată internați!”, scria președintele CJ, recent, pe pagina sa de Facebook.

„Această declarație are conotații penale. Eu, dacă aș fi în locul doamnei Stancovici, după această afirmație m-aș duce la instanță și l-aș pune să dovedească, iar dacă nu, i-aș lua și elicopterul, și mașina. În orice spital mor oameni. Îl sfătuiesc să nu mai scoată acele cuvinte urâte și jignitoare. Cu afirmația sa, domnul Dunca a afectat sistemul public de sănătate din Caraș-Severin! Este inadmisibil să spui așa ceva!”, a spus Cican pentru expressdebanat.ro.

Managerul Municipalului din Orșova a mai remarcat ceva. Și anume că însuși Romeo Dunca ar trebui să dea explicații dacă afirmațiile sale sunt reale. Și asta pentru că spitalul din Reșița e în subordinea instituției pe care o conduce. Dacă știai lucrurile astea, tu trebuia să faci ceva ca autoritate, ca ordonator principal. Așa, s-a incriminat singur! Dacă tu știai, poți fi acuzat de tăinuire! Eu, în locul Alinei Stancovici, m-aș duce și la Parchet, dar și în instanță. Să-l obligi să-și ceară public scuze și să răspundă atât pecuniar, cât și moral în fața societății civile. El este numărul unu în județ, el vorbește în calitate de președinte al Consiliului Județean. Sistemul medical este la marginea societății civile din cauza conducătorilor politici. Cu afirmația aceea, Romeo Dunca a ucis din start voința pacientului de a mai veni la spitalul din Reșița!”, a mai comentat Adrian Cican.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/