Metalul Reşiţa a terminat cum nu se poate mai prost sezonul regulat în Liga a II-a de fotbal, cu o înfrângere suferită acasă, în faţa rivalilor din Caransebeş, dar adevăratele lovituri, care pot însemna chiar desfiinţarea Metalului, vin din propria ogradă!
Proiectul de relansare a fotbalului reşiţean are toate şansele să se dovedească a fi cel mai mare eşec din sportul cărăşean. Gloria e deja istorie, Muncitorul, la fel, iar existenţa Metalului este şi ea serios ameninţată. În mod paradoxal, când echipa e pe locul doi în eşalonul secund, acolo unde nu a mai fost de foarte mulţi ani! Directorul Jean Turmacu este primul care s-a săturat să poarte pe umeri tensiunea izvorâtă din conflictul Rufă-Stepanescu. „Am renunţat la colaborarea cu Metalul Reşiţa. Obiectivul este îndeplinit, suntem în play-off. L-am anunţat pe patronul echipei despre demisia mea acum o săptămână. Am plecat de la Reşiţa din motive personale”, a declarat Turmacu pentru expressdebanat.ro.
Dacă demisia directorului general nu are legătură cu eşecul de sâmbătă, lucrurile stau altfel când vine vorba despre antrenorul Daniel Opriţa. „Eu spun că nu a dominat Caransebeşul. Vă place să daţi în oameni, dar ăsta nu e gazon pe care jucăm noi, îţi trebuie două, trei sau patru atingeri ca să opreşti mingea. Normal că adversarul se pune pe două linii, dar nu dau vina pe asta. Am riscat, am ieşit la joc şi era normal să ne prindă pe contraatac. Noi suntem dezamăgiţi, venim şi înjurăm pe aici. Suntem pe locul doi, ne-am îndeplinit obiectivul. Ne-au bătut, eu am greşit şi o să vorbesc cu oamenii de aici şi o să plec eu, să vină altul să câştige toate meciurile, că până acum, de zece ani, v-aţi bătut numai la promovare. Poate o să-mi dau eu demisia, o să plec, că mi-a ajuns şi mie”, a răbufnit Opriţa la finele meciului, furios pe atitudinea spectatorilor care au înjurat şi apostrofat echipa.
La fel de probabilă este şi despărţirea lui Cătălin Rufă de Valea Domanului, unde este clar că nu mai e dorit, în ciuda faptului că a realizat cele mai bune rezultate ale Reşiţei în fotbal în ultimul deceniu. Patronul Metalului a fost înjurat după ce gugulanii au deschis scorul, iar conflictul cu primarul Stepanescu este binecunoscut. „Am fost şi am văzut echipa la Tărlungeni, a jucat foarte bine şi nu mă aşteptam la o astfel de evoluţie acasă, deşi mă gândeam că se va resimţi oboseala. Ştiam de plecarea lui Jean, m-am gândit că-l pot face să se răzgândească, dar se pare că va trebui să găsim pe altcineva. Am vorbit şi cu Daniel, era şi el foarte supărat şi mi-a spus că vrea să renunţe. L-am rugat să se liniştească, să nu ia decizii la cald. Totuşi, ecchipa asta este pe locul doi. Va trebui să stăm de vorbă pentru că dacă e aşa cum simt eu, că nu prea mai sunt dorit la Reşiţa, că nu mai e dorită această echipă, e mai bine să o duc în altă parte”, a declarat Rufă.
Pompierii au intervenit, duminică, pentru a stinge un incendiu în localitatea Lovrin din Timiș. Un coș de fum deteriorat a fost cauza aprinderii focului. A fost alertată Secția de...
Ordine de zi încărcată pentru ultima ședință ordinară de pe acest an a Consiliului Local Lugoj
Ofertele pentru Parcul Tematic Timișul în Miniatură, în evaluare
Informaţiile publicate de expressdebanat.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
Vezi termeni și condițiiTel./Fax: 0355.429.481
WhatsApp: 0723.101.061
contact@expressdebanat.ro
publicitate@expressdebanat.ro
Reșița, Str. Făgărașului Nr. 10
Toate drepturile rezervate. © 2024 Express de Banat. ISSN 2248 – 1281
doar rufa de la bucuresti vede ca joaca echipa bine .poate ar trebui sa vada si miliardele acumulate ca datorie.
Mincinosule! Rufã Pleaca Din Vale!
Stanciu asta… un neobrazat ! Nu ti-e rusine sa scri despre ,,Proiectul de relansare a fotbalului reşiţean are toate şansele să se dovedească a fi cel mai mare eşec din sportul cărăşean.”? Ieri erai numai rasete cu Lolea la sala Polivalenta la handbal si astazi lovesti in el. Lasa Stanciule alcoolul baiete ca ti-a luat mintile si uite ce gafe faci !
Daca si-au atins obiectivele baietii, doar asta a fost tinta, playoful, de-acuma banii vin din pariuri si tranteli, si daca tot sunt biletele la 10 lei… Stanciu, de ce nu te duci tu dracu cu rufa asta la severin ca si asa te sponsorizeaza si iti tin spatele aia deacolo?
Rufa a stat trei ani la Valcea , doi an la Resita, unde va mai sta un an ? pe cine va mai pacali ?
Oameni buni, nu intelegeti ca adevaratul ghinion al Resitei este cel care, tocmai face aceste “intelegeri”, cel care, fiind suspicios, stil comunisto-securistico-topletistico-paduristico-psdistico atoatestiutor, face si desface TOT?Nu va mai balacariti intre voi, tinta ar trebui sa fie alta! Mai este un an si 3 luni!!
La Valcea tot suspiciosul comunisto – securisto a fost de vina ?
Datoriile lu Rufa au trecut de 4 miliarde. Rufa a facut pretul biletelor ca in div A, chiar mai scumpe . Daca tot a dublat pretul lor, macar sa fi anuntat suporterii sa stie de aceasta marire.
Datoriile lu Rufa au trecut de 4 miliarde. Rufa a facut pretul biletelor ca in div A, chiar mai scumpe . Daca tot a dublat pretul lor, macar sa fi anuntat,ca suporterii sa stie de aceasta marire.
dute dracu de antrenor prost,facut la apelul bocancilor!!! pt.caransebes terenul a fost bun,pt tine nu!,ai avut o repriza om in plus si jucati cu pase inapoi!!! dute la sapa!
Toata problema pleaca de la Rufa care a acumulat datorii foarte mari, nu plateste salariile si masa jucatorilor, este un om fara scrupule care acum vrea sa arunce pisica in curtea primariei. La meciul cu FC Caransebes a marit pretul biletului dupa bunul lui plac fara sa anunte pe nimeni, numai sa mai scoata un leu. Sa ii fie rusine, oportunist plin de acnee!
Sorin Ciobanu a spus clar ca rufa e o CARPA
Afara cu miticii din Resita .Sa formam un Metalul Resita local .In rest bani aruncati aiurea.La aceasta echipa sa mearga cine vrea.
Rufa ne Rufa parerea mea ca in primul rand primarul a gresit cand a facut un compromis sa il primeasca pe el si echipa lui .In acel moment erau 2 echipe in liga 3 , si daca s-ar fi adus cativa jucatori la una din cele 2 mai mult ca sigur nu era aceasta discutie .Cum ma sa fi patron dar sa ceri bani la CJ sau CL. Acum isi ia jucariile si pleaca 🙂 si pagubitul ramane tot primarul… sau cine a acceptat aducerea acestuia. Jos palaria pentru ASU, Arges ,Vaslui si celelate echipe care ramase fara patron au taria sa se ridice .