Poreclit Mitică, bărbatul condamnat săptămâna trecută la zece ani de închisoare cu executare de către Tribunalul Caraş-Severin pentru infracţiuni de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, este un artist în escrocherii. Cel puţin aşa îl recomandă cazierul său.
Găsit vinovat alături de alte persoane pentru ţepe de peste două miliarde de lei vechi date băncilor din Reşiţa, Mihai Buzatu are toate şansele să petreacă ani mulţi în spatele gratiilor, acolo unde a fost trimis de instanţa de fond. De fapt, bărbatul de 48 de ani s-ar întoarce în penitenciar dacă sentinţa Tribunalului Caraş-Severin va fi păstrată şi de Curtea de Apel Timişoara şi, eventual, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Buzatu este certat de mai multă vreme cu legea penală şi a mai făcut puşcărie, tot pentru astfel de escrocherii. În 27 aprilie 2007, pe numele acestuia a fost emis un mandat de arestare după ce Curtea de Apel Timişoara îl condamnase la trei ani de închisoare. “S-a reţinut că Mihai Buzatu, în perioada 2004-2005, a indus în eroare mai multe persoane cărora s-a prezentat ca fiind reprezentant al SC Astra SA şi a încheiat contracte RCA şi poliţe de asigurare medicală, a încasat bani de la părţile vătămate, pe care i-a folosit în interes personal”, a reţinut procurorul Maria Aninoiu în rechizitoriu.
CITEŞTE ŞI: EXCLUSIV: Băncile din Reşiţa, escrocate cu miliarde de lei!
Şi nu a fost singura dată când “Mitică” a înşelat oameni. “Acelaşi Buzatu a fost condamnat pentru fapte de înşelăciune, delapidare, etc. şi în cursul anilor 2001-2003, ceea ce conferă un grad ridicat de pericol social faptelor pentru care Buzatu Mihai a fost cercetat în prezenta cauză”, mai precizează reprezentantul Ministerului Public în materialul de urmărire penală.
Buzatu a recunoscut în faţa instanţei că nu s-a potolit şi că a continuat să trăiască din înşelăciune, dar consideră că zece ani de temniţă înseamnă prea mult şi a atacat sentinţa Tribunalului Caraş-Severin cu apel.