„Eroii viitorului“, campionii prezentului din Munţii Ţarcu

1000x100 (2) mbmr 1000x100

50 de elevi de gimnaziu, rangerii juniori ai Sitului Natura 2000 Munții Țarcu, s-au reunit la Liceul Tehnologic „Sf. Dimitrie” din Teregova, în cadrul celei de-a IV-a ediții a concursului de prezentări pe teme de natură și protecția mediului cu titlul „Să cunoaștem mai bine lumea în care trăim”.

Cele 12 echipe s-au întrecut în a prezenta teme despre dezvoltarea zonei de care aparțin, în armonie cu natura, propunând idei pentru dezvoltarea ecoturismului  și agroturismului în zona Munților Țarcu, planul unor afaceri, precum și sesizarea unor probleme cu care se confruntă natura, precum tăierile masive ale pădurilor. Rangerii au subliniat încă o dată importanța naturii în viața noastră și grija pe care trebuie să o avem pentru a păstra pe termen lung bogățiile naturale din această zonă.

Juriul a ținut cont de originalitate, reliefată atât în alegerea numelui echipelor, cât și în decorarea posterelor și steagului reprezentativ, precum și o ținută pe măsură: portul popular sau tricouri decorate.

Muzeul TM

Locul I a fost câștigat de echipa „Eroii viitorului” de la Liceul Tehnologic „Sf. Dimitrie” din Teregova, formată din elevii Berzescu Georgiana, Roșeți Ionela, Ghimboașă Dumitru și Radu Olivian. Aceştia au pregătit lucrarea „Viața în mediul rural și cum o putem dezvolta”, sub îndrumarea profesoarei Maria Damian, directorul liceului. Locul II a fost obținut de echipa „Cercetașii Naturii” de la Școala Gimnazială Armeniș, formată din Belcotă Alexandra, Feneș Georgiana, Marinca Lina și Roșeți Simona, cu lucrarea „Un colț de rai – Măgura Zimbrilor Armeniș”, sub îndrumarea doamnei profesor Daniela Dranda. Locul III a fost câștigat de echipa „Trecutul este la modă”, formată din elevii Roşeţi Alina-Teodora, Ghimboaşă Mihaela, Stoichescu Dorina, Haţegan Ana Ştefania și Banda Andrei Nicolae, care s-au prezentat cu lucrarea „Promovarea zonei rurale în Teregova”, îndrumător – prof. Ana Jompan Codilă.

banatica 1000x100
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/