Eroii care și-au pierdut viața în minele din Moldova Nouă, comemorați în zi de sărbătoare

sf varvara mn 1

Reprezentanții Primăriei Moldova Nouă au fost prezenți duminică, 4 decembrie, atunci când Biserica Ortodoxă Română o sărbătorește pe Sfânta Mare Muceniță Varvara, ocrotitoarea minerilor, la Monumentul Eroilor Mineri, pentru a le aduce un pios omagiu celor care și-au pierdut viața în minele din Moldova Nouă și care au contribuit, prin munca lor, la ridicarea frumosului oraș de la malul Dunării.

Evenimentul dedicat cinstirii memoriei minerilor a debutat cu slujba de parastas oficiată de preoții Bisericii Ortodoxe Române. Imediat după acest moment, ținând cont de faptul că Moldova Nouă este orașul care a scris istorie din punct de vedere al activității miniere și, curând, promite să aibă și un viitor în acest sens, primarul orașului, Ion Chisăliță, prezent la manifestare, a ținut să transmită un mesaj:

„Astăzi, cu ocazia Sf. Varvara, ne-am adunat pentru a comemora, la Monumentul Eroilor Mineri, pe cei care și-au pierdut viața în adâncurile pământului pentru a câștiga existența familiilor lor și pentru a construi, direct sau indirect, acest minunat oraş pe care noi îl iubim și cu care ne mândrim. Vreau să aduc un pios omagiu acestor eroi mineri din partea Primăriei și Consiliului Local Moldova Nouă, să-i slăvim, să ne rugăm pentru pomenirea lor, astăzi și ori de câte ori trebuie.

sf varvara mn 3

Dragii mei, minerilor în viață vreau să le transmit toate cele bune, să-i asigur de întreaga apreciere și considerare din partea noastră pentru tot ce au făcut, pentru faptul că există și țin vie memoria mineritului din Moldova Nouă. Așa cum spunea părintele paroh Remus Căta, în anul 2009, am avut o dorinţă, să ridicăm un monument al eroilor mineri pentru că, întotdeauna când ne gândim la oraș și, sigur, fiind locuitorii acestui oraș, ne gândim la mineri și minerit. Am ridicat acest monument tocmai pentru a-i putea omagia în zilele sfinte, așa cum este ziua de astăzi și întotdeauna. Și am mai făcut acest lucru cu un gând pe care nu l-am spus atunci.

sf varvara mn 4

Am ridicat acest monument ca o rugăciune adusă divinității, adusă lui Dumnezeu deoarece mineritul ne-a demonstrat că Moldova Nouă a putut să devină un oraș modern. Iată că faptele noastre au fost răsplătite și astăzi, mulţumită lui Dumnezeu și a oamenilor din orașul nostru, în Clisura Dunării se preconizează un mare proiect regional care va avea ca rezultat reînființarea mineritului la Moldova Nouă. Acesta este un lucru deosebit și, speranța noastră este ca, orașul, în momentul în care va începe din nou activitatea minieră, se va dezvolta, așa cum probabil au gândit înaintașii noștri mineri, cei care au bătut pentru prima dată borna, aici, în vatra nouă a orașului. Dumnezeu să ne ajute! Fie ca totul să fie într-un ceas bun”.

sf varvara mn 2

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/