Erasmus Plus a convocat șapte tineri reșițeni pentru o experiență inedită în Italia

voluntari in italia

Centrul de Voluntariat Reșița este reprezentat de șapte voluntari la schimbul european de tineret „LandArt and Inner Planet”, coordonat de Liberi Sogni, organizație italiană din Calolziocorte regiunea Lombardia.

Deși parteneriatul a fost încheiat din toamna anului 2019, restricțiile pandemice instituite în anul 2020 și 2021 au făcut imposibilă desfășurarea activității așa cum a fost inițial prevăzută.

Liderul grupului de voluntari, Vlad Gogîltan, a motivat implicarea în acest parteneriat: „ Am fost atrași de acest proiect pentru că Liberisogni este o mică asociație nonprofit care organizează, din 2006 deja, activități sociale, culturale și de mediu în districtele Lecco, Bergamo și Monza, regiunea Lombardia. Voluntarii sunt implicați în promovarea măsurilor de protecție a mediului, prezentând alternative pentru moduri de viață și felul cum sunt susținute prin ateliere de lucru în școli, acțiuni denumite «zile verzi», weekenduri în natură și «Tabere creative de mediu» pentru conservarea pădurilor vechi și dezvoltarea teritoriului. Din 2014, Liberi Sogni este implicată într-un nou proiect numit «Crazy-wood» pentru a transforma o pădure abandonată într-o «Universitate liberă a lemnului», un loc util și plăcut pentru populația locală. Pentru experiența pe care o are această organizație am fost determinați să fim parte în acest parteneriat în ideea că lucrurile pe care le vedem și le învățăm, să încercăm să le aplicăm și la noi în oraș, în jurul Reșiței.”

voluntari in italia 2

De menționat faptul că tinerii care se află în Italia în perioada 19-30 iulie, vor experimenta o „scufundare” completă într-o pădure, împărtășind viața de zi cu zi în contact profund cu natura, dormind în corturi, gospodărindu-se prin propriile puteri și cunoștințe. Aceștia vor fi împreună cu educatori de mediu și artiști, vor explora viața și biodiversitatea din ecosistemele verzi.

Participanții vor dormi în corturi, electricitatea și apa caldă vor fi asigurate cu panouri fotovoltaice și solare, mâncarea va fi pregătită de către participanți, majoritatea alimentelor provenind de la ferme locale sau din comerțul echitabil. Apa potabilă va fi luată de la fântâna locală, nu va exista conexiune la internet iar consumul de electricitate va fi redus la minim.

Cuvintele cheie ale acestui proiect sunt: educație în aer liber, natură sălbatică, land-art, cooperare, independență, cetățenie europeană, conservarea lemnului, sustenabilitate.

Partenere în proiect sunt 5 organizații din Italia, România, Franța, Bulgaria și Spania.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/