Vesna Anculia Simici a revenit în țară după opt ani petrecuți în Germania.
Fire curioasă și foarte curajoasă și-a închipuit doar că lumea e cu mult mai mare decât ceea ce putea „vedea” de la distanță. Și voia să experimenteze noul, ineditul, viața în Occident. Între timp, a acumulat suficientă experiență, astfel încât, odată revenită acasă, printre ai săi, a intrat repede în rândul micilor antreprenori (de succes).
Motivul plecării
„Pur și simplu am vrut o altă experiență, deși a trebuit să mă descurc singură printre străini. Nu știam deloc limba germană, nu înțelegeam absolut nimic, dar m-am înscris la una dintre școlile din zona noastră, din apropiere de Frankfurt, unde am locuit. Am reușit destul de repede să învăț și apoi să stăpânesc noțiuni necesare pentru comunicare în germană. După un timp, am simțit că vreau să cresc mai mult și m-am înscris la un curs de finanțe-contabilitate, lucru care m-a ajutat foarte mult. Mi-a fost și necesar, fiindcă soțul meu, cu foarte multă încredere și stăpân pe propriile-i forțe a înființat o firmă de construcții, de fapt de amenajări interioare, axată pe montare de gresie și faianță. După prima lucrare, celelalte parcă au început să vină de la sine. La un moment dat, firma a avut zece angajați, iar eu mă ocupam de primirea comenzilor de la beneficiari și cu partea de contabilitate primară. Mă bucur că am reușit să o iau de la capăt într-un alt domeniu profesional decât cel pentru care m-am pregătit. Ceea ce, pentru mine, este inedit. Astfel, am acumulat experiența care m-a ajutat după ce am revenit în țară. În plus, după anii petrecuți în Germania am devenit foarte organizată și parcă mai calmă, mai tolerantă.”
Vesna Anculia mărturisește că plecarea în Germania a însemnat o maturizare bruscă, odată cu venirea pe lume a primei fetițe, ceea ce a adus cu sine mai multă responsabilitate, dar și implicare.
Motivul întoarcerii acasă
„La un moment dat, ne-a cuprins monotonia, simțeam însingurarea în lumea aceea rece din jurul nostru. Nu pot spune, am avut numeroși prieteni, cunoștințe, care voiau să-și arate amabilitatea, dar nu e totuna cu ceea ce trăim noi, aici, acasă. Și atunci am decis să revenim. În plus, ne aștepta și căsuța noastră pe care am ridicat-o la Caransebeș, acolo unde ne-am stabilit. La scurt timp am deschis și aici o firmă de construcții. Soțul meu este profesionistul care se ocupă, el având absolvite și în Germania, diverse cursuri de specialitate. Iar eu, fiindcă pe undeva se completează zona aceasta de estetică ambientală, realizez aranjamente și decorațiuni pentru evenimente private, cu baloane și flori artificiale.
La momentul revenirii în România, mă simțeam derutată având nevoie de un pic de timp pentru readaptare. Am început cu decorațiunile simțind această activitate ca pe o meritată gură de oxigen, iar aprecierile primite, mi-au dat imbold și încredere în forțele proprii. Mă inspir de pe Instagram și Pinterest, după numeroși artiști americani și mexicani valoroși. În altă parte decorațiunile cu baloane colorate au devenit un adevărat trend.”
De fapt viața înseamnă o permanentă adaptare, oamenii devin creativi și inovatori atunci când se confruntă cu provocări, cu schimbări ale mediului din jur, cu nevoia de a aduce, la rândul lor, schimbări. „Multă lume m-a întrebat, Doamne, cum ați putut să vă întoarceți în România? Pot să spun că pentru noi a fost mult mai important sentimentul acesta de familie și de unitate. Suntem cei mai fericiți că am revenit acasă, printre ai noștri. Mereu spunem că dacă vrei să reușești cu adevărat, poți să reușești oriunde.”
Vesna Anculia Simici a absolvit Jurnalism la Universitatea de Vest, și practic a fost jurnalist cu diplomă. De-a lungul anilor a scris mult, cu talent, atunci când a făcut-o pentru cotidianul nostru online, Express de Banat, dar și pentru Radio Reșița (unde se exprima la microfon).
A renunțat la presă deși, câteodată gândul îi mai fuge într-acolo. Știe că pasiunea mocnește undeva, în interior. Doar viitorul e cel care poate oferi surprize, oricând! În prezent, toată energia și timpul îi sunt canalizate către cele trei fetițe, pentru care educația și atenția înseamnă totul. Legat de educație, Vesna și-a descoperit o nouă pasiune: pedagogia, motiv pentru care intenționează să urmeze o formă superioară de învățare în acest domeniu. Spune că are foarte multă răbdare și de aceea se vede în continuare printre copii mici, în învățământul preșcolar.
Deocamdată, tânăra familie se dezvoltă în zona antreprenoriatului și, de vreo două sezoane de iarnă, administrează „Cerbul fast-food” de pe Muntele Mic. „Fast-foodul a fost o dorință mai veche a soțului meu, fiind încă în Germania.
Am așteptat să vină acest moment și ne-am acomodat cu toate. Avem produse strict fast-food, băuturi calde, băuturi reci și le oferim cu drag turiștilor care vin la ski. Ne aflăm în fața Pârtiei Borlova și ne bucurăm că avem foarte mulți clienți. Ne sunt apreciate preparatele (toate proaspete), unele făcute chiar de noi aici.
De anul acesta am adăugat și mâncare la ceaun. Eu, pe timp de iarnă nu stau deloc, nu am timp nici să respir. Fac naveta între Caransebeș, Moldova Nouă și Muntele Mic. Ne dorim să terminăm și căbănuța de pe Clisura Dunării, aflată în zona Sichevița. Am construit o unitate de cazare cu trei camere moderne, cu ieșire la Dunăre, pe care intenționăm să o inaugurăm în luna mai, a anului viitor.”
Planuri multe, energie cât cuprinde, ambiții mari din partea tinerei familii care, de vreo doi ani a lăsat Germania, pentru bucuria de a fi acasă. Pentru a fi de sărbători, părinți, copii și bunici, împreună. Crăciun fericit!