Episcopia Caransebeș posesoarea unui patrimoniu cultural de excepție

Patrimoniul istoric, cultural și spiritual al fiecărei regiuni etnografice reprezintă o parte valoroasă a tezaurului românesc. De aceea, dorința restaurării și a conservării acestuia, dar și valorificarea patrimoniului existent în Banatul de Munte, reprezintă o prioritate a Episcopiei Caransebeșului.

Potrivit părintelui Casian Rușeț Episcopia Caransebeșului lucrează la arhivarea și punerea în valoare a documentelor care atestă istoria Episcopiei:

„Noi suntem posesorii unui patrimoniu cultural foarte important și resursele noastre ni le-am îndreptat spre organizarea Arhivei Eparhiale, în care avem documente de aproape 300 de ani, am acreditat arhiva, ne-am organizat Biblioteca Eparhiavă avem peste 30.000 de volume de carte, am lucrat la arhivarea cărților de patrimoniu avem peste 5400 de cărți de patrimoniu începând cu secolul XVI până în secolul XX. Sperăm ca începând de anul viitor să avem acces online la bibliotecă. De asemenea am reușit să acredităm colecția muzeală a Episcopiei, unde avem obiecte de patrimoniu printre care icoane vechi, cărți primite, sau documente. Pentru a le pune în valoare lucrăm la o aplicație pentru a vizita muzeul virtual pentru fiecare colecție a instituției în parte”, a menționat părintele Casian Rușeț.

 

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/