Epidemia de coronavirus se extinde în Timiș! Făgetul înregistrează prima persoană cu COVID-19

untitled design set 970x90 px

Localitatea Făget confirmă primul caz de coronavirus de pe raza localității, fiind vorba despre un bărbat de 33 de ani din satul Brănești, aparținător de Orașul Castanilor. Tânărul a fost depistat joi, 9 aprilie, cu COVID-19, cu toate că nu a venit din străinătate, nu a fost în izolare și nu a avut contacte cu persoane aflate în izolare.

În acest caz au fost luate măsuri de punere în izolare a familiei sale și a celor cu care a avut contact. În prezent, tânărul este internat la Timișoara, iar starea lui este stabilă. Autoritățile din Făget au reacționat prompt după ce pe raza orașului a fost înregistrat primul caz de COVID-19, Comitetul Local pentru Situații de Urgență Făget, condus de primarul Marcel Avram, hotărând instituirea obligativității purtării mijloacelor de protecție a gurii și a nasului de către cetățeni în spațiile publice, precum: instituții publice, spații comerciale, dispensare, șantiere, farmacii, mijloace de transport în comun.

Măsura devine obligatorie începând de sâmbătă, 11 aprilie, și se aplică pe raza orașului Făget și a satelor aparținătoare Bătești, Begheiu Mic, Bichigi, Brănești, Bunea Mare, Bunea Mică, Colonia Mică, Jupânești, Povergina și Temerești.

publicitate ziar expresb 1000x100

Conform hotărârii, se pot folosi măști medicale, măști de pânză, eșarfe sau orice alte mijloace de protecție care să acopere gura și nasul.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/