Epava bazinului ,,7 Noiembrie”, pe agenda investițiilor!

Abandonat în voia sorții, bazinul de înot ,,7 Noiembrie” din Lunca Pomostului se degradează văzând cu ochii. După mai bine de patru ani de la primele intenții de reabilitare a spațiului, ruinele fostei baze sportive au captat din nou atenția autorităților locale.

Chiar dacă în anul 2011, atunci când pereții clădirii începuseră deja să se prăbușească, oficialii au decis să ia măsuri, abordarea problemei a rămas doar la stadiul de proiect. În acel an, autoritățile locale au evaluat proiectul de consolidare a bazinului  la suma de aproximativ patru milioane de euro. De atunci și până acum însă, singurele schimbări au constat în nenumărate demersuri inutile în vederea obţinerii de fonduri pentru consolidarea şi reabilitarea clădirii. Toate solicitările s-au soldat, din păcate, cu răspunsuri nefavorabile.

Aflat într-o stare avansată de degradare, fostul bazin a ajuns din monument al înotului reșițean o adevărată epavă. Tocmai de aceea, spațiul ruină a reintrat anul acesta în atenția oficialilor, fiind unul dintre punctele de interes pe agenda investițiilor absolut necesare.

bazin 7 noiembrie bazin 7 noiembrie

Încă din 1954, bazinul de înot „7 Noiembrie” a purtat pe calea performanței zeci de sportivi campioni care au adus orașului locuri fruntașe pe podium. Din păcate, nici performanțele la care a contribuit și nici istoria acestui simbol al înotului cărășean nu au reușit până acum să capteze atenția autorităților care dețin puterea de a face ceva.

Promisiunile pentru anul 2014 din partea autorităților locale par destul de optimiste în ceea ce privește obținerea de fonduri pentru reabilitarea bazinului. Pe agenda edilului-șef, obținerea de fonduri pentru consolidarea și reabilitarea spațiului este o prioritate. Chiar dacă Reșița se bucură momentan de un bazin de înot olimpic la standarde europene, autoritățile locale promit ca anul acesta să nu mai fie făcute compromisuri în ceea ce privește simbolul înotului reșițean, astfel că, în urma demersurilor inițiate, oficialii nu mai așteaptă decât  aprobarea proiectului și alocare a fondurilor necesare, pentru a trece la fapte.

Rămâi cu Express de Banat pentru mai multe detalii despre stadiul proiectului.

 

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/