Entuziasm european pe tramvaiul reşiţean!

Tramvaie noi la Reşiţa? „Vestea a făcut înconjurul Europei“ şi „polonezi entuziasmaţi de proporţiile proiectului“, ne asigură Primăria municipiului.

Presa locală a fost invitată vineri, 14 iulie, la întâlnirea dintre reprezentanţii Primăriei Reşiţa şi membri ai Clubului Economic German din Banat. În aceeaşi zi, municipalitatea a găzduit şi o delegaţie poloneză, emisari ai unei firme care nu ar refuza nişte comenzi de milioane de euro din partea Primăriei Reşiţa. Dar la întâlnirea cu polonezii, presa nu a mai fost invitată. Am aflat despre ea la timpul trecut, într-un mod cel puţin bizar.

Mai întâi, printr-o postare de pagina sa de facebook, Primăria mai că ne lasă să înţelegem că Reşiţa, prin planurile sale privind transportul de călători, a intrat în atenţia întregii Europe: Vestea că Reşiţa vrea să schimbe complet conceptul de transport urban de călători, unul mai apropiat sau egal cu cel din ţările dezvoltate ale Europei, a făcut deja înconjurul acesteia“.

Apoi vin argumentele. Care sunt… unul singur. „Astăzi (vineri – n.r.), o delegaţie a unuia dintre marii producători de profil, PESA POLONIA, a făcut o vizită de informare, pentru a-şi exprima intenţia de a participa la acest proiect finanţat de Uniunea Europeană“. Detaliile le-am putut afla accesând un link oferit de Primăria Reşiţa, spre un site care are mai toate paginile „în construcţie“. Dacă e să ne luăm după siglă, pare a fi al recent-înfiinţatei firme Transport Urban Reşiţa.

Acolo suntem informaţi (de un anume… webmaster, demn de încredere dacă Primăria ne-a trimis la el) că la întâlnire „au fost prezenţi din partea PESA POLONIA domnii Liviu Pecican – director de marketing pentru piaţa de Vest şi Przemyslaw Gorzynski – specialist în marketing. Reşiţa a fost reprezentată de primarul municipiului Ioan Popa, Sorin Dumitru – consilier al primarului şi Gelu Ardeleanu – administrator al Societatea Transport Urban Reşiţa (TUR)“.

Concluziile împărtăşite de edili prin intermediul lui webmaster? „În urma discuţiilor şi a vizitei în teren, oaspeţii polonezi s-au arătat entuziasmaţi de proporţiile şi viziunea proiectului (deci să-i credem pe-ai noştri pe cuvânt! – n.r.), subliniind că Reşiţa are o mare oportunitate de a implementa o structură de transport nouă, lucru ce în multe din oraşele mari ale Poloniei sunt încă în faza de proiect (că la Reşiţa o fi altfel! – n.r.).

Promisiunea oaspeţilor, ni se spune, „a fost că se vor întoarce la Reşiţa“, dar nu oricând şi nu oricum, ci doar „ori de câte ori vor fi solicitaţi“. Până să revină ei aici şi să ne informeze edilii (prin webmaster) c-au plecat entuziasmaţi, mai aflăm că primarul „Ioan Popa a acceptat invitaţia polonezilor de a face o vizită, alături de o delegaţie reşiţeană în Polonia, pentru a vizita uzinele PESA şi pentru a participa la un meeting european al tuturor marilor producători de material rulant, pentru a vedea la faţa locului toate tipurile de tramvaie disponibile pe piaţa europeană“. Noi aşteptăm cu entuziasm alte asemenea ştiri despre proiectele Primăriei Reşiţa şi impactul lor asupra Europei.

În fotografia principală, tramvai produs la PESA Bydgoszcz pentru oraşul Cracovia.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/