Doi părinți sărmani din Timișoara, cununați de primarul Fritz. Aceștia și-au botezat și trei copii în urma unei mobilizări uriașe a comunității

Cuib de vise 1000x100

Mai mulți oameni cu suflet mare au reușit să îndeplinească visul unei familii sărmane din Timișoara. Și anume, acela de a-și boteza trei din cei patru copii. Mai mult, astăzi, părinții au fost și cununați de către primarul Timișoarei, Dominic Fritz, nași fiind un polițist și soția sa.

Familia Samok numără doi adulți și patru copii, cu vârste între nouă ani și trei luni, care stau într-o locuință improvizată din cartierul Ronaț din Timișoara. Povestea acestora a fost prezentată de către Direcția de Asistență Socială a Primăriei Timișoara în cadrul campaniei „Tu poți renunța?”, în luna aprilie. Atunci, cei doi părinți povesteau că visul lor este de a-și putea boteza trei din cei patru copii.

În scurt timp, nu puțini oameni inimoși s-au mobilizat pentru a aduce o bucurie în sânul acestei familii și le-au donat haine și încălțăminte. Mai mult, au fost găsiți și nași pentru cei trei copii, dar și pentru cei doi viitori soți. Astfel, astăzi, copiii au fost botezați, iar părinții lor au fost cununați de către primarul Timișoarei, Dominic Fritz.

Din cei 30 de timișoreni generoși care și-au dorit să ducă în biserică pe cei trei micuți și care s-au implicat în campania umanitară, trei doamne le vor fi nașe de botez. Cel care le va pune cununiile celor doi părinți este un polițist care cunoaște situația familiei lor și l-a ajutat în trecut pe tată cu găsirea unui loc de muncă. Acum el și soția sa îi vor însoți la altar și le vor deveni părinți spirituali“, a informat, în această dimineață, Direcția de Asistență Socială a Primăriei Timișoara.

Potrivit reprezentanților instituției, în spatele întregii acțiuni caritabile stau mulți oameni generoși. Astfel, de rochia miresei s-a ocupat gratuit o croitoreasă, iar verighetele mirilor vin de la nași. De asemenea, ieri, însurățeii au fost duși de la locuința improvizată la centrul Direcției de Asistență Socială pentru a fi pregătiți din punct de vedere sanitar. Apoi au mers la un hotel unde patronul le-a oferit apartamentul nupțial în care să stea până astăzi, când s-au prezentat la ofițerul stării civile și, mai apoi, în fața preoților.

Înainte de cununie și de botez, cei doi părinți au trecut și pe la coafor și frizer, lucru posibil prin implicarea gratuită a unui salon din zona centrală a Timișoarei.

STPT job 1000x200

De asemenea, cei trei micuți botezați au fost îmbrăcați în hăinuțe noi prin grija nașilor care s-au ocupat cu o zi înainte să le cumpere trusoul de botez și toate cele necesare.

Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara mulțumește timișorenilor care s-au implicat în campania de donații “Tu poți renunța?” și au contribuit prin gestul lor la ajutorarea câtorva sute de persoane nevoiașe din comunitate“, a transmis Direcția de Asistență Socială.

 

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/