Cam acestea au fost, să le spun aşa, punctele mai reliefante ale ultimei şedinţe de Consiliu Local Reşiţa. Emoţiile l-au copleşit pe domnul viceprimar Adrian Dacica, preşedinte de şedinţă. Mai ales că, la dreapta Domniei Sale, scaunul şefului administrativ şi politic, primarul urbei, era gol. Pe bază de absenţă motivată, desigur. Cum au dat emoţiile vicelui peste cap un punct al ordinii de zi? Era vorba despre un proiect de hotărâre prin care o echipă de fotbal feminin urma să obţină acceptul de a juca pe Mircea Chivu. Dacica a spus că pot juca gratuit pe Gloria. Consilierul Sabo a replicat că terenul de la Gloria nu este omologat şi fetele pot pierde meciuri la masa verde. S-a discutat şi cred că au rezolvat-o ca-n gară. Adică fetele pot juca la Gloria şi doar în cazuri de forţă majoră pe Mircea Chivu. În fine, emoţiile domnului viceprimar s-au amplificat când a venit vorba despre asigurarea ambulanţei medicale în mod gratuit. S-a ajuns la votarea unui amendament prin care să se hotărască punerea la dispoziţie a ambulanţei doar contra cost. Vreo zece minute, vicele i-a ţinut în ceaţă pe consilieri, cerându-le să voteze amendamentul prin care se dă sau nu gratuit ambulanţa. Numai că, proiectul stipula că se acordă gratuit. Aşadar, amendamentul trebuia să fie formulat cu înţelesul că nu se acordă gratuitate. Şi, timp de zece minute, perversiunea limbii române combinată cu emoţiile edilului şi-au cam făcut de cap prin sala de şedinţe. S-a mai şi râs, s-a luat pauză de consultări, consilierul Adrian Popescu a afirmat că-şi face echipă de fotbal cu asociaţia de locatari şi cere bani publici etc. În fine, s-a votat fără ambulanţă gratuită. Sursele care le ştiu pe toate zic că deranjul consilierilor liberali vine de la consilierul judeţean Daniel Surdu, liberal la rândul său, care deţine ongeul ce păstoreşte echipa de fotbal feminin. Şi Surdu e puţin deviaţionist de la directivele de partid, ceea ce, într-un fel sau altul, trebuia sancţionat.