Eminența cenușie a României vine la Timișoara!

Universitatea de Vest din Timișoara se pregătește să găzduiască peste 100 de olimpici și pasionați de robotică, „Youth Elite @Timișoara” fiind prilejul perfect pentru companiile de profil, care au astfel ocazia să recruteze numai tineri foarte isteți!

UVT va fi gazda celei de-a treia ediții a proiectului „Youth Elite @Timișoara”, respectiv a ediției inaugurale a „Open Robotics Intelligent Grid”, evenimente organizate în colaborare cu echipa de robotică a Colegiului Național Pedagogic „Carmen Sylva” Timișoara, cu sprijinul rețelei de parteneri ai UVT din mediul economic local. Participanții, elevi și mentori implicați activ în comunitățile din care fac parte, vor contura un nou capitol al școlii de orientare în carieră, între 31 august și 7 septembrie.

Cu ajutorul platformei ytm.ro, dezvoltată de UVT și oferită în mod deschis tuturor universităților publice din centrul universitar timișorean, elevii vor avea ocazia să descopere locul de muncă preferat și cariera la care visează, prin intermediul diferitelor activități desfășurate în colaborare cu antreprenori și companii din diferite domenii precum medicină, artă, retail, business, finanțe și agronomie. Elevii vor avea contact cu directorii companiilor partenere: Hamilton, FLEX, APTIV, BOSCH, NOKIA, Fundația Autonom, Sustainalytics, KPMG, ATOS, HELLA, Iulius Town, Medicis, Continental Automotive, Vox Technology Park și TOLUNA, participând la o serie de întâlniri cu aceștia, timp în care vor afla provocările pe care le pot întâlni, cât și reușitele din sfera lor de activitate. Pentru tineri atât de valoroși, cu înclinații vizibile către performanță, UVT oferă cele mai noi tehnologii și formate de pregătire inovative, pentru un salt substanțial al orientării lor în carieră.”, declară rectorul Universității de Vest din Timișoara, prof. univ. dr. Marilen Gabriel Pirtea.

Olimpicii vor lua contact cu Timișoara, participând la un Treasure Hunt – „Discover Timișoara”, unde vor fi provocați să interacționeze cu timișorenii și să găsească elemente-cheie ale orașului, care le vor fi prezentate sub formă de ghicitori. În plus, tinerii vor contribui la creșterea comunității prin realizarea unor proiecte de impact pentru oraș.

Cu sprijinul Hamilton și Flex, 15 echipe de robotică formate din 3 elevi + mentor vor participa la o serie de ateliere profesionale, fiind totodată antrenate în provocări tehnologice. Scopul „Open Robotics Intelligent Grid” este de a face cunoscute participanților tehnologii noi și emergente, precum și de a transforma Timișoara într-un hub de abordări inovative în promovarea și dezvoltarea tehnologiilor.

„Youth Elite @Timișoara” este un proiect organizat de Universitatea de Vest din Timișoara, în cooperare cu Minds Hub și JCI Timișoara.

Sursa foto: infoanunt.md

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/