Un bărbat de 60 de ani a ajuns în stare critică la Spitalul Judeţean din Reşiţa, după ce s-a electrocutat la reţeaua de înaltă tensiune în timp ce căuta fier vechi care să-i asigure existenţa.
Martorii spun că bărbatul ar fi încercat să sustragă un cablu, moment în care s-a format un arc electric ce l-a aruncat la pământ, alegându-se cu arsuri deosebit de grave, de gradul II/III. Medicii de la UPU Reșița l-au stabilizat, însă a fost necesară intervenţia elicopterului SMURD care să-l transporte la Clinica de Arși din București. Ars pe o treime din suprafaţa corpului, bărbatul a ajuns pe calea aerului în capitală şi şansele lui de supravieţuire au crescut.