Elevii și profesorii de la „Mircea Eliade”, inițiatorii unui proiect internațional despre valorile spațiului european

Colegiul Național „Mircea Eliade” din Reșița derulează de mulți ani diverse proiecte internaționale care s-au dovedit benefice la nivel instituțional, deoarece schimbul de experiență și cooperarea între școlile din țările implicate au contribuit la o creștere substanțială a calității educației.

Proiectul „Local Treasures in European Context” face parte din programul Erasmus+, Acțiunea – cheie 2 – Cooperare pentru inovare și schimb de bune practici, realizat cu sprijinul financiar al Comisiei Europene și se derulează în perioada 1 septembrie 2018 – 31 august 2020. Coordonatorul și inițiatorul proiectului este Colegiul Național „Mircea Eliade” din Reșița, iar organizațiile partenere sunt „15 Temmuz Sehitler”, din Anadolu Lisesi, Tokat, Turcia, Liceum „Ogolnoksztalcace”, din Starogard Gdański, Polonia și „I.S. Giovanni XXIII Cosentino”, din Marsala, Italia.

Acest proiect își propune să implice echipe de elevi, coordonați de profesori de diferite discipline, într-un proces educațional de descoperire, promovare și adăugare de valoare comorilor locale, toate privite din perspectiva integrării acestora în patrimoniul cultural european. Întrucât anul 2018 a fost Anul european al patrimoniului cultural, acest proiect are ca scop creșterea gradului de conștientizare în rândul participanților din patru țări diferite asupra valorilor pe care spațiul european le are.

În cadrul activităților din proiect sunt patru domenii principale de cercetare (istorie, frumuseți naturale, arte și meserii, tradiții și bucătărie), toate concretizându-se în câteva produse finale.

Prima reuniune de proiect a avut loc în perioada 10 – 14 decembrie 2018, în Italia, la „I.S. Giovanni XXIII Cosentino”, Marsala, unde s-a deplasat un grup de trei profesori și șase elevi de la Colegiul Național „Mircea Eliade” din Reşiţa. Cea de-a doua mobilitate s-a desfășurat în Turcia, la „15 Temmuz Sehitler” Anadolu Lisesi, din regiunea Tokat, în perioada 18-22 martie 2019, unde, de asemenea, au participat două cadre didactice și șase elevi.

Urmează ca, în perioada 30 septembrie – 4 octombrie, să se desfășoare cea de-a treia reuniune de proiect care va avea loc în Polonia, la Liceum „Ogolnoksztalcace”, din Starogard Gdański, unde se va deplasa un grup de trei profesori și zece elevi, activitățile concentrându-se pe domeniul artelor și al meseriilor.

Așadar vânătoarea de comori continuă, proiectul oferind în plus tuturor participanților contextul pentru formarea de noi prietenii, pentru descoperirea unor interese comune, prin experiențe ce vor fi împărtășite în medii culturale variate.

Echipa de cadre didactice care se ocupă de implementarea acestui proiect este alcătuită din: Cristina Lerch, coordonatorul proiectului, responsabilă, de asemenea, cu documentele, raportarea și comunicarea între parteneri, ca profesor de engleză și expert; Dragoș Popa, responsabil cu activitatea TIC, cercetarea fiind susținută de cadre didactice de la trei discipline majore: istorie (profesor Luciana Suru), geografie (profesor Alina Wonnerth) și biologie (profesor Corina Chiseliță), precum și de alți profesori și de elevii de la Colegiul Național „Mircea Eliade”.

Diseminarea și vizibilitatea proiectului sunt asigurate de profesor Maria Crișan, care a fost deja instruită și a îndeplinit rolul acesta și-n proiectele anterioare Comenius și Erasmus+ finanțate de UE.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/