Elevii din Timiș, fără bani de navetă la aproape două luni de la începerea școlii

transport elevi navetiști

Deși beneficiază prin lege de gratuitate la transportul către și de la școală, elevii din Timiș nu au primit niciun leu pentru navetă. Consilierii județeni vor face demersurile necesare abia în această lună. 

La aproape două luni de la începerea noului an școlar, autoritățile din Timiș nu le-au decontat elevilor niciun ban pentru naveta pe care o fac să ajungă la școală.

„Pe septembrie și octombrie, copiilor nu li se poate deconta niciun leu și este prima dată când se întâmplă lucrul acesta în ultimii ani. Am avea nevoie ca în consiliul județean să se poată emite o hotărâre privind suma pentru taxa forfetară, respectiv ca în urma hotărârii de CJ să existe acea listă cu trasee și cu operatorii de transport care se deplasează pe un traseu stabilit. Nu avem până la acest moment. (…) E destul de greu să ne gândim că vin de la sate, banii familiilor sunt destul de puțini și am crește cumva riscul de abandon dacă nu avem o poziție destul de rapidă în această direcție.”, a spus Aura Danielescu, inspectorul școlar general de Timiș.

Autoritățile județene promit că iau o decizie până la mijlocul lunii noiembrie.

„Imediat ce a apărut legea noi am depus în procedură de transparență decizională proiectul de hotărâre privind stabilirea acelei sume forfetare de referință și vom veni cât de curând cu o hotărâre într-o ședință a consiliului pentru a da posibilitatea inspectoratului să facă operațiunile ulterioare.”, a declarat Alin Nica, președintele CJ Timiș.

Probleme sunt în județ și cu produsele alimentare pe care elevii ar fi trebuit să le primească încă din septembrie. Consiliul Județean Timiș abia ce a lansat licitațiile pentru achiziția de mere și biscuiți pentru copii. Laptele încă nu e pe listă.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/