Deficiențe mari în ceea ce privește asistența psiho-pedagogică și consilierea școlară în Timiș. La nivelul județului sunt doar 65 de consilieri școlari, deși numărul lor ar trebui să fie dublu.
Pandemia de coronavirus, din cauza căreia elevii au fost nevoiți să participe la cursuri online, i-a dat peste cap pe unii școlari. Astfel, ministrul Educației semnala faptul că elevii au avut de suferit nu numai în plan educațional, ci și din punct de vedere social, emoțional și psihic. Așa se face că, în ultima perioadă, am avut de a face cu cazuri de agresiuni în școli, după revenirea elevilor la cursuri.
Cu toate acestea, în școlile din județul Timiș există prea puțini consilieri care să stea de vorbă cu elevii. Potrivit unor date furnizate de Inspectoratul Școlar Timiș, la nivelul județului sunt 591 de unități de învățământ arondate unui număr de 181 de școli cu personalitate juridică. Însă, în doar 106 dintre cele 181 de unități sunt consilieri școlari. Vorbim, în total, de 65 de astfel de consilieri care sunt nevoiți să se împartă între mai multe școli.
„La școlile de la sate nu ajunge psihologul niciodată. Este o nevoie foarte mare de consilieri/psihologi școlari. Avem un număr de 75 de școli cu personalitate juridică care nu au arondate consilieri școlari. Este foarte important ca fiecare școală să aibă propriul psiholog, școlile de afară nu sunt concepute fără a avea un astfel de consilier școlar sau un psiholog școlar, nu există așa ceva”, a declarat Marin Popescu, inspectorul școlar general al județului Timiș.
Marin Popescu a mai precizat că în mod normal ar trebui să existe 118 consilieri școlari în județul Timiș, însă numărul lor este de doar 65.