Înscrie-te la ediția a doua a „Be legal, be cool”, participă la faza pe județ și mergi în marea finală de la Botoșani!
„Ești elev și iubești dreptatea? Știi câte ceva despre societate, lege și justiție? Vrei să obții un premiu fain? Haide la concurs să îți testezi cunoștințele de educație civică și juridică! Te așteptăm la concursul nostru dotat cu premii constând în laptopuri, tablete, telefoane mobile, locuri în tabăra de vară”, sună invitația lansată de organizatori, Inspectoratul Școlar Județean Botoșani și Asociația VeDem Just din București.
Înscrieri se pot face până pe 9 mai, aici ,după care, pe 11 mai, 2024, de la ora 9:00 este programată etapa județeană, ce va avea loc la o unitate de învățământ, care urmează să fie stabilită de Inspectoratul Școlar Județean Caraș-Severin. Concursul se desfășoară pe grupe de elevi, astfel: grupa I, elevi de clasele V-VI, grupa II, elevi de clasele VII-VIII, grupa III, elevi de clasele IX-XI.
Primul clasat din fiecare județ, la fiecare categorie, care a obținut minim 70 puncte, va participa la etapa națională programată la Botoșani, în perioada 31 mai – 2 iunie.
„Vei face un test-grilă. Întrebările vor fi concepute după informațiile cuprinse în ghidul „Elevul și Legea”, ediția 2022, în aplicația pentru mobil „Lege-n-Dar. Gândește legal!” și în manualele de educație socială corespunzătoare grupei tale. Se evaluează nu doar corectitudinea răspunsurilor ci și viteza de completare a testului. În faza finală vei avea de trecut și un test Kahoot.
Elevii din grupa I și grupa II care vor câștiga primele locuri la finala pe țară, vor primi premii constând în aparatură electronică iar cei din grupa a III-a vor primi un loc gratuit în tabăra de vară „Legal Academy” organizată de Asociația VeDem Just”, încheie organizatorii. Așadar înscrie-te acum!
Informații suplimentare se pot obține de la consilierul juridic, Adrian Mederle, coordonator proiecte internaționale, ”VeDem Just”. Numărul de telefon este: 0724851657.