Elevii de la Buziaș, dotați cu tablete la început de an școlar

copii tableta

Fiecare elev din orașul Buziaș va primi la debutul anului școlar câte o tabletă, iar fiecare dascăl – câte un laptop. Achiziția a fost făcută de primărie, din fonduri europene. 

626 de tablete au fost achiziționate pentru copii, începând de la clasa 0 până în ultimul an de liceu. La fel, cadrele didactice titulare vor fi dotate cu laptopuri, fiind procurate 62 de astfel de echipamente.

„Educația ocupă un loc prioritar în preocupările noastre și de aceea investim în formarea tinerei generații care trebuie să se bucure de cele mai bune condiții de studiu. În același timp, continuăm lucrările la Școala cu clasele V-VIII de pe Strada Republicii, astfel încât anul viitor să poată fi dată în folosință, împreună cu sala de sport din incintă.”, a declarat primarul Sorin Munteanu.

Valoarea de achiziție a tabletelor și laptopurilor este de 860.000 lei, sursa de finanțare fiind fondurile europene.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/