Elevi din Caraș-Severin, altfel de cursuri la Palatul Parlamentului [FOTO]

Mai mulți elevi ai școlilor din Oțelu Roșu, Coronini și Sfânta Elena au fost în vizită la Palatul Parlamentului, în cadrul activităților educaționale din „Săptămâna Școala altfel”.

„40 de copii minunați, elevi ai Școlii Gimnaziale nr.1 din Oțelu Roșu, însoțiți de cinci cadre didactice și doamna director Nicoleta Toader, au vizitat recent Parlamentul României în săptămâna destinată programului «Şcoala Altfel»”, scrie deputatul Luminița Jivan.

Copiii s-au dovedit interesați de forul legislativ, au pus întrebări și au arătat interes pentru planurile de viitor pe aspecte ale educației.

„Mă bucură entuziasmul acestor copii frumoși și le doresc succes în activitatea școlară, sănătate și gânduri de bine. Prețuire și mulțumiri și pentru destoinicii lor dascăli.

Activitatea se încadrează în programul de vizite educative la Camera Deputaţilor, destinat copiilor şi tinerilor. Pe parcursul acestor vizite, grupurile de tineri primesc informaţii despre modul de funcţionare a Camerei Deputaţilor, procesul de vot şi reprezentare, rolul deputaţilor şi procesul legislativ. Voi continua să fac o mică bucurie și altor elevi, în cadrul aceluiași program”, mai spune Jivan.

„Mi-a făcut o deosebită plăcere să pot lăsa deoparte activitățile zilnice și să mă deplasez la București, cu un grup de 50 de elevi de la Școala Gimnazială Coronini și Sfânta Elena, pentru a vizita atât Palatul Parlamentului, cât și alte obiective turistice din București: Universitatea Politehnica, Parcul Herăstrău. Le mulțumesc și cadrelor didactice care m-au insoțit.
Zeci de elevi din Oțelu Roșu au vizitat Parlamentul României”, a scris și primarul Ilie Boboescu, cel care i-a însoțit pe elevii din Coronini și Sfânta Elena la București.
[slickr-flickr search=”sets” set=”72157689322271230″]

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/