Zeci de elevi de la 12 școli din Timișoara învață despre importanța igienei dentare în cadrul unui program derulat de primărie.
Elevii din 79 de clase pregătitoare și clasa I beneficiază de un program al Primăriei Timișoara privind educația sanitară dedicată igienei dentare. Acesta se desfășoară în perioada noiembrie – decembrie. Cursurile sunt susținute de medici stomatologi din cadrul Direcției Asistență Medicală în Unitățile de Învățământ din subordinea primăriei.
Un astfel de curs de igienă orală a avut loc miercuri și la Școala Gimnazială Nr. 13, la care au participat elevi de clasele I.
„Cadrele medicale au trezit interesul elevilor prin informații utile, desene animate despre sănătatea dentară și tehnici corecte de periaj, implicându-i pe cei mici într-o experiență educativă interactivă și distractivă”, a informat Primăria Timișoara.
Cursurile au ca obiectiv abordarea temelor esențiale legate de igiena orală, tehnici de periaj și adoptarea unor obiceiuri sănătoase, care contribuie la menținerea sănătății dentare a copiilor.
„Copiii au deja bune cunoștințe despre igiena orală și importanța acesteia, dar este nevoie să repetăm, să venim cu o altă abordare, mai atractivă și mai prietenoasă pentru cei mici”, a afirmat stomatologul Agnes Tănase.
În total, 12 școli din Timișoara s-au înscris în program și participă activ la aceste cursuri de educație sanitară: Liceul Teologic Ortodox „Sfântul Antim Ivireanul”, Liceul Teoretic „Jean Louis Calderon”, Școala Gimnazială nr. 20, Școala Gimnaziala nr. 19 „Avram Iancu” Timișoara, Liceul Romano-Catolic Gerhardinum, Școala Gimnazială nr. 16 „Take Ionescu”, Liceului Teologic Penticostal „Logos”, Liceului Teoretic „Grigore Moisil”, Școala Gimnazială nr. 27, Liceului cu Program Sportiv „Banatul”, Liceul Teoretic „Nikolaus Lenau” și Școala Gimnazială nr. 1.
„Colaborarea directă prin vizita specialiștilor în școli este de mare impact pentru copii. Aceștia dețin mai multe informații și le pot explica mai bine copiilor. În plus, prin deplasarea acestora în sălile de clasă și implicarea elevilor în activități distractive, se construiește o apropiere între copii și personalul medical. În acest fel, vizita la stomatolog nu-i va mai speria pe cei mici”, a explicat Colțan Claudia, învățător la clasa I, la Școala Gimnazială nr. 13.
Direcția Asistență Medicală în Unitățile de Învățământ oferă consultații stomatologice gratuite pentru preșcolarii și elevii din Timișoara, la Centrul medical de pe strada Carusso nr.1. Consultațiile includ examinarea, stabilirea diagnosticului și efectuarea tratamentului cariilor dentare, depistarea afecțiunilor și acordarea primului ajutor în caz de urgență, iar serviciile sunt decontate din bugetul local. Consultațiile se fac cu programare la numărul de telefon: 0256 425 017, în zilele lucrătoare, între orele 08.00 – 19.00, iar elevii au nevoie să prezinte de certificatul de naștere sau buletinul și carnetul de elev.