Timișoara. Băut și drogat, un șofer a provocat un accident în lanț în zona Simion Bărnuțiu

Politist cu aparat etilotest
casinoherculane by sungarden alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

Trei mașini au fost implicate într-un accident produs joi pe străzile din Timișoara de un șofer băut și aflat sub influența substanțelor psihoactive. Din fericire, nimeni nu a fost rănit. Bărbatul a fost dus la spital pentru recoltarea de probe biologice. 

Șoferul, un bărbat de 53 de ani, conducea pe strada Gheorghe Adam din Timișoara, dinspre strada Simion Bărnuțiu, când a intrat în coliziune cu un autoturism condus de o femeie în vârstă de 48 de ani. Mașina acesteia a fost apoi proiectată pe sensul opus de circulație într-un alt autoturism condus de o femeie în vârstă de 34 de ani. Au fost doar pagube materiale.

„În urma testării cu aparatul alcooltest a rezultat faptul că bărbatul în vârstă de 53 de ani avea o alcoolemie de 1,29 mg/l alcool în aerul expirat. De asemenea, conducătorul auto a fost testat cu aparatul drugtest și au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive. Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, bărbatul fiind condus la o unitate spitalicească, pentru recoltarea de probe biologice.”, au transmis polițiștii timișeni.

promovare banner maxagro Muzeul TM

Șoferul s-a ales cu dosar penal pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe.

Foto: arhivă

1000x100 (2) STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/