Eleva de 10 la BAC din Caraș-Severin își dorește să devină cadru universitar

daria fic
Stiri Timisoara si Resita Muzeul Banatului Montan mbmr 1000x100

Daria Fîc, singura elevă din județ care a obținut zece pe linie la Bacalaureat, rămâne, la studii, în România.

La această sesiune a Bacalaureatului, Colegiul Național „Traian Lalescu” din Reșița și-a adjudecat singura medie de 10 din județ. Performanța a fost obținută de eleva Daria Fîc, care și-a finalizat studiile liceale la clasa de Filologie a profesoarei Adriana Dudaș Vasile.

Pentru eleva de zece a Caraș-Severinului, rezultatul de astăzi este o încununare a muncii depuse de aceasta pe parcursul celor patru ani de liceu, și nu numai. „Pe lângă faptul că îmi aduce o foarte mare satisfacție și bucurie, nota aceasta îmi aduce validarea faptului că toată munca pe care am investit-o în ceea ce sunt, și în ceea ce îmi doresc să devin, a dat roade. Cu toate că nu are o relevanță efectivă, pentru mine înseamnă foarte mult, deoarece îmi dovedește că pot, și că pot să ajung sus, prin propriile mele forțe”, a declarat, pentru expressdebanat.ro, Daria Fîc.

Pe viitor, tânăra își dorește să devină cadru universitar de Limba și literatura română. Pentru a-și aprofunda cunoștințele dobândite pe parcursul liceului, Daria a optat pentru Universitatea de Vest din Timișoara, unde a și fost admisă, în urma câștigării concursului „De-a cuvintele și LITerele”, organizat de Facultatea de Litere, Istorie și Teologie.

Stiri admitere Timisoara gif uvvg 1000x100px admitere 2024 Stiei Timisoara Muzeul TM

Locul I obținut la acest concurs mi-a permis intrarea la orice filieră care conține limba română din cadrul acestei facultăți. Iar eu îmi doresc să mă orientez spre specializarea Română-Franceză. Plănuiesc să devin cadru universitar de Limba Română. Cred că aș putea să creez o legătură cu elevii, să îi îndemn și să-i atrag spre ceea ce înseamnă literatura, prin diferite activități, și printr-o conexiune mai specială”, mai spune Daria Fîc.

La finalul anilor de liceu, recunoștința Dariei se îndreaptă spre profesoara Adriana Dudaș Vasile, de la Colegiul Național „Traian Lalescu”, despre care tânăra susține că: „este cea care mi-a deschis drumul pentru ceea ce înseamnă Limba Română. Cu dânsa am fost la două naționale, în clasa a XI-a și în clasa a XII-a, și, cu siguranță, fără ajutorul său nu aș fi ajuns în poziția în care mă aflu acum și îi mulțumesc cu fiecare ocazie pe care o primesc”.

Stiri Timisoara si Resita Revista Banatica 1000x100
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/