Elev de 14 ani din Dumbrăvița, în comă după accident cu trotineta

educatie rutiera la scoala din dumbravita 11 620x400
vestmed 1000x200

Un elev de 14 ani de la Școala Gimnazială Dumbrăvița se află în stare critică, după un accident grav petrecut în apropierea școlii. Băiatul a pierdut controlul trotinetei electrice și s-a lovit violent la cap. Conducerea unității a anunțat declanșarea unei anchete interne.

Băiatul, elev în clasa a VIII-a, este în comă după ce a căzut de pe trotineta electrică pe care se deplasa împreună cu alți doi colegi.

Accidentul a avut loc joi, în jurul prânzului, după ce adolescentul a părăsit incinta școlii. Din motive care nu au fost încă stabilite, băiatul a pierdut controlul trotinetei și a fost proiectat pe carosabil, suferind un traumatism extrem de grav la nivelul capului.

Medicii au confirmat că elevul a suferit leziuni severe ale trunchiului cerebral și este internat sub supraveghere medicală.

Reprezentanții școlii au anunțat că au început cercetări ca să afle cum a fost posibil ca elevul să părăsească școala în timpul programului.

Stiri Timisoara promovare banner maxagro

La nivelul unității de învățământ s-au declanșat deja cercetări administrative riguroase, menite să stabilească împrejurările exacte în care un elev minor a putut părăsi spațiul școlar în timpul programului, precum și modul în care au fost respectate procedurile interne privind siguranța elevilor. Suntem ferm angajați în clarificarea integrală a acestor aspecte.

În măsura în care vor fi identificate persoane care, prin acțiune sau prin neîndeplinirea atribuțiilor de serviciu, au contribuit la expunerea copilului la o situație de pericol, acestea vor răspunde, fără excepție, conform reglementărilor legale și interne aplicabile.”, a transmis conducerea școlii din Dumbrăvița.

Foto: Arhivă

untitled design
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/